Web Analytics
scris joi, 11.04.2024

UE se află în fruntea unei mobilizări la nivel mondial pentru o educație de calitate

UE se află în fruntea unei mobilizări la nivel mondial pentru sporirea investițiilor în educația de calitate și incluzivă pentru toți.

UE se află în fruntea unei mobilizări la nivel mondial pentru o educație de calitate

educație

Astăzi, 11 aprilie, cu ocazia evenimentului la nivel înalt privind educația organizat în cadrul strategiei „Global Gateway”, Uniunea Europeană a reunit comunitatea mondială a educației pentru a face un bilanț al investițiilor realizate până în prezent în domeniul educației în temeiul strategiei „Global Gateway” și pentru a mobiliza partenerii, precum și pentru a stimula noi investiții în perspectiva „Summitului viitorului” al Organizației Națiunilor Unite, care va avea loc în septembrie.

Comisarul pentru parteneriate internaționale, Jutta Urpilainen, a confirmat angajamentul ferm al Uniunii Europene în favoarea unei educații de calitate, demonstrat de cele 3 miliarde EUR alocate ca finanțare pentru acțiuni din domeniul educației în perioada 2021-2023 – ceea ce reprezintă aproximativ 13 % din bugetul pentru parteneriate internaționale. Acest lucru este în conformitate cu decizia comisarului de a majora cheltuielile pentru educație de la 7 % la cel puțin 10 % până în 2027.

Citește și:

În cadrul evenimentului, comisarul a semnat programe în valoare totală de 245 de milioane EUR. Aceste programe includ, în special, sprijin pentru educația fetelor din Zambia, sprijin pentru mobilitatea în scopul învățării și al cercetării în Nigeria, o nouă inițiativă a Echipei Europa privind educația și formarea profesională din Africa, precum și lansarea unei Academii de tineret Africa-Europa și a 15 noi proiecte de sprijinire a mobilității academice în Africa în cadrul inițiativei emblematice.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *