Web Analytics
scris joi, 01.02.2024

Vânători de munte musceleni pe crestele Alpilor

La finalul săptămânii trecute s-a încheiat un exercițiu militar multinațional în cadrul NATO, denumit ”Volpe Bianca 2024”. Operațiunea a fost planificată și condusă de trupele alpine ale Armatei italiene cărora li s-au alăturat militari din România și Franța. În Alpii din regiunea Piemont, plutonul românesc din cadrul Batalionului 30 Vânători de Munte ”Dragoslavele” Câmpulung a fost atașat unei structuri aparținând Regimentului 2 Alpin din Piemont, având misiunea de a intercepta și nimici elementele adversarului care se retrag din zona de angajare.
Finalul celor două săptămâni de instrucție și exerciții a însemnat prezentarea unor aspecte specifice pregătirii în fața publicului, dar și schimbul de plachete și însemne heraldice între reprezentanții celor două structuri militare.

Vânători de munte musceleni pe crestele Alpilor

De la mijlocul lunii ianuarie spre finalul acesteia, alți militari de la Batalionul 30 Vânători de Munte au fost în tabără de instrucție în țară, chiar în zona Muscel, pe Leaota. Obiectivele celor două săptămâni de instrucție au fost concentrate pe dezvoltarea și perfecționarea deprinderilor și abilităților necesare deplasării pe schiuri, ducerii acțiunilor tactice în mediul montan, traiului în condiții de izolare și orientării în teren muntos.
Cătălin Ioan Butoiu

Citește și Lorena Toma spune că primarul din Bascov n-o ajută la imagine: „Sunt penali în partidul ăla, să-şi vadă de alegeri şi de bubele lor”

Citește și Poliţistul erou care a falsificat un proces verbal de contravenţie şi-a recunoscut fapta

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

FCSB, din nou campioană

Formaţia CFR Cluj a remizat, sâmbătă seară, în deplasare, scor 2-2, cu Universitatea Craiova,...

Ultimele articole

FCSB, din nou campioană

Formaţia CFR Cluj a remizat, sâmbătă seară, în deplasare, scor 2-2, cu Universitatea Craiova,...

Omul săptămânii

Opinie

De la Crin, la cer senin…

La PSD Argeș, se schimbă obiceiurile de consum în materie de insucces. Înfrângerea a devenit pretext motivațional. Nu e rușine, ci, dimpotrivă,...

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...