Web Analytics

articol scris sâmbătă, 20 ianuarie 2024

Descoperire arheologică pe lotul 3 al Autostrăzii Pitești-Sibiu. Stadiul lucrărilor

A început organizarea de şantier pe tronsonul 3 Cornetu - Tigveni al Autostrăzii Sibiu - Piteşti. Este vorba despre autostrada care trece munţii şi face legătura dintre Ţara Românească şi Ardeal, realizată de asocierea de firme Webuild SPA - Tancrad SRL.

Secțiunea 3 Cornetu –Tigveni are o lungime de 37 de km și o valoare de 1,2 miliarde euro; va avea peste 12 kilometri de poduri, pasaje, viaducte de până la 40 metri și peste 25 de kilometri de lucrări de consolidare.

Citește și Hectarul de pământ, mai scump decât o casă! Prețuri colosale

„Avem 4,5 milioane metri cubi de săpătură, 3,5 milioane metri cubi de umplutură, peste 50 km de piloţi foraţi. Avem două noduri rutiere, unul la începutul contractului, în localitatea Cornetu şi unul în localitatea Şuici, la Rudeni mai exact, în a doua jumătate a contractului. Trebuie să construim şi un ecoduct care va traversa râul Olt, calea ferată şi DN7.

În momentul de faţă suntem în etapa de proiectare, lucrăm la  elaborarea proiectului pentru autorizarea de construire şi a proiectului tehnic de execuţie. Studiile de teren, arheologia, studiile topografice, precum şi studiile geotehnice au fost finalizate. Ca lucrări pregătitoare, am început cu organizarea de şantier din comuna Cepari şi cu defrişarea pădurilor aflate în fond forestier. Vom mai avea încă o organizare, în zona tunelului, la kilometrul 62+300 şi încă o organizare, la începutul contractului, la Cornetu, la km 44+500”, a declarat Adrian Bodoc, manager proiect Webuild.

Citește și DIICOT începe audierile în cazul excursiei horror în Polonia a elevilor de la Liceul Ştefăneşti

Descoperire în timpul cercetărilor arheologice

A fost găsită o așezare la km 61+800, în apropierea locului în care va fi construit tunelul de o lungime de 1,7 km, cel mai lung tunel de autostradă din România până în momentul de faţă. "Am identificat în perioada cercetării arheologice preventive un sit arheologic pe care deja l-am descărcat, deci nimic nu ne mai oprește să demarăm lucrările de organizare de șantier odată ce autorizația de construire va fi obținută".

Se caută forță de muncă

Constructorul a anunțat că a angajat persoane din zonă, dar vor fi aduși muncitori calificați și necalificați și din țară, și din străinătate. Întreaga lucrare ar trebui să fie finalizată în anul 2028.

Sursă foto: Facebook CNAIR

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

La mulţi ani sărbătoriţilor săptămânii!

În săptămâna 15-21 iulie, șapte personalități argeșene își sărbătoresc ziua de naștere. Primii sărbătoriți, pe 15 iulie, sunt farmacista Cristiana […] Citește!

Bărbat din Rociu, reținut după ce și-a bătut concubina

O ceartă în cuplu a dus la agresiuni fizice. Marți, 14 iulie, în jurul orei 13:00, o femeie de 51 […] Citește!

Un piteștean urmărit internațional a fost arestat. Unde va fi extrădat

Marți, 14 iulie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Argeș au pus în aplicare un mandat european de arestare, emis de […] Citește!

Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni face angajări

Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni S.R.L scoate la concurs în vederea angajării 6 posturi de îngrijitor spaţii verzi.Cerințe participare la […] Citește!

Minor din Argeș, dus în arest. Câte fapte are la activ

Marți, 14 iulie, polițiștii Secției 1 Pitești au identificat și au găsit un minor, în vârstă de de 16 ani, […] Citește!

Paramedicii SMURD din Argeș au punct de lucru temporar pe Transfăgărășan

Pentru ca intervențiile în situații de urgență să fie mai rapide și mai eficiente pe unul dintre cele mai circulate […] Citește!

Noua campanie ISU: „Nu aprinde pericolul! Arderea vegetației uscate este interzisă!”

În perioada 15 iulie – 15 octombrie, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) desfășoară la nivel național campania de […] Citește!

Anunț de mediu. SRN POWER SRL

S.R.N. POWER S.R.L., anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul ”Construire parc fotovoltaic ON GRID, […] Citește!

Anunț de mediu. SC BAKINA GROUP SRL

S.C. BAKINA GROUP S.R.L. anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul ”Construire instalație de stocare […] Citește!

Cum arată o conductă de apă veche de 50 de ani. Lucrări pe strada Nicolae Dobrin din Pitești

Autoritățile din Pitești continuă programul de înlocuire a conductelor vechi, folosind atât fonduri atrase din surse externe, cât și resurse […] Citește!

Master gratuit pentru tinerii din Mioveni! O nouă sesiune de înscriere

Începând de joi, 16 iulie 2026, se deschide platforma de înscriere pentru sesiunea a III-a de admitere la programul de […] Citește!

APADOR-CH a câștigat în primă instanță procesul cu Guvernul privind accesul la informații despre ajutoarele militare acordate Ucrainei

Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH) a obținut o victorie în primă instanță în procesul […] Citește!

Omul săptămânii

Adrian Burcea

Opinie

delacroix-liberatate

14 Iulie – Bastilia cucerită de popor. Mituri demontate și secretele nopții care a resetat istoria lumii

Din ediția tipărită

Rectorul Mihnea Costoiu, atac la politicienii fără carte. „Lumea se schimbă și e dominată de prostie”

Rectorul Universității Politehnica București i-a atacat dur pe politicienii fără carte, care conduc astăzi țara. Studiile înalte au ajuns să […] Citește!

Singurul oncolog de la Câmpulng şi-a luat normă întreagă la Spitalul „Sf. Nicolae” din Piteşti

După ce că Spitalul Municipal Câmpulung are deficit de medici la Cardiologie și Urologie, iar Dermatologia a fost deființată, aceeași […] Citește!

Dublă măsură la Primăria Câmpulung. Arhivistul, pus să întocmească rapoarte lunare de activitate, ceilalţi – excluşi de la o asemenea obligaţie

A fost întocmit și aprobat un nou regulament de organizare și funcționare a aparatului de specialitate al primarului Câmpulungului, un […] Citește!

Foto-pamflete

Lasconi şi-a luat al treilea consilier personal! O stilistă care locuieşte pe aceeaşi stradă cu ea

S-a completat echipa de consilieri personali ai primăriței Elena Lasconi, după ce au intrat pe posturi un fost angajat al […] Citește!

De la accident cu material nuclear, în birou cu Lasconi! A mai trecut un prefect prin Câmpulung

Dacă Radu Perianu și-a găsit pe vremuri timp să explice câmpulungenilor ce e cu închiderea bulevardului, iar Ioana Făcăleață a […] Citește!

Foto-pamflete

Negul apărut din jegul politicianului Cap de Porc

Negul din zona inghinală a politicianului argeșean supranumit Cap de Porc, apărut din cauza jegului permanent existent în creierul acestuia, […] Citește!

Mihai Claudiu Covaliu, Doctor Honoris Causa al Universității Politehnica București – Centrul Universitar Pitești. Mesajul primarului Gentea

În cadrul unei ceremoniii de ținută, Mihai Claudiu Covaliu, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, a primit titlul academic de […] Citește!

Veterinarul Vişinescu s-a războit cu Agenţia Zonei Montane pentru salariu! După două runde de procese, mai are doar un recurs

Ionel Vișinescu, cunoscutul medic veterinar argeșean și consilier superior în cadrul Agenției Naționale a Zonei Montane, după ce a fost […] Citește!