Judeţele care au atras cele mai importante investiţii în construcţii au fost Prahova (peste 200 de milioane de lei), urmat de Argeş (162 milioane de lei), şi Giurgiu (42 milioane de lei), se arată într-un studiu de specialitate.
„Argeşul reprezintă cel mai bun exemplu că, în baza unor investiţii cu valoare adăugată, care atrag furnizori şi creează lanţuri economice, economia tinde spre valori de creştere”, precizează studiul citat. „Există o cerere în creştere pentru materiale de construcţii necesare dezvoltării de imobile şi pentru renovarea şi extinderea celor existente, acesta fiind şi motivul apariţiei unor investiţii majore”, au spus experţii citaţi în cadrul studiului. Ar mai fi de precizat că ultima actualizare a statisticilor în domeniu arată că în județul nostru în construcții lucrează 9.387 de argeșeni. F.S.

5 Iulie 1994: A murit medicul neurochirurg Constantin N. Arseni, creator de şcoală în neurochirurgia românească
În ziua de 5 Iulie 1994 a murit dr.Constantin N. Arseni, medic neurochirurg, profesor universitar,...
0 Comentarii