Web Analytics

articol scris miercuri, 13 mai 2026

Mark Rutte, avertisment dur de la București: „Rusia rămâne în continuare amenințarea directă a NATO”

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a transmis miercuri, la București, un mesaj ferm după reuniunea formatului B9: Rusia continuă să reprezinte cea mai mare amenințare pentru securitatea Alianței Nord-Atlantice, iar statele membre trebuie să își întărească rapid capacitățile militare.

La finalul summitului desfășurat la Palatul Cotroceni, liderul NATO a avertizat că războiul declanșat de Moscova împotriva Ucrainei obligă statele aliate să accelereze investițiile în apărare și să își consolideze prezența pe Flancul Estic.

„Rusia rămâne în continuare amenințarea directă a NATO și continuă acest război de agresiune împotriva Ucrainei. Nu putem să lăsăm garda jos. Trebuie să facem tot ceea ce este necesar pentru a apăra statele de pe teritoriul NATO”, a declarat Rutte în cadrul conferinței de presă susținute alături de președintele României, Nicușor Dan, și de liderul Poloniei, Karol Nawrocki.

NATO cere bani mai mulți pentru apărare

Șeful Alianței a insistat că țările membre trebuie să își mărească bugetele militare și să dezvolte mai rapid industria de apărare, în contextul tensiunilor tot mai mari din regiune.

Potrivit lui Rutte, state precum România și Polonia au făcut deja pași importanți prin creșterea cheltuielilor pentru armată, însă este nevoie de un efort colectiv mai amplu.

Oficialul NATO a reamintit că aliații au convenit anterior asupra unui obiectiv de 5% din PIB pentru apărare și securitate, subliniind că următoarele reuniuni ale Alianței se vor concentra nu doar pe bani, ci și pe dezvoltarea efectivă a capacităților militare.

„Avem nevoie de o Europă mai puternică și de un NATO mai puternic”, a afirmat liderul organizației.

Ucraina rămâne prioritate strategică pentru Alianță

În discursul său, Mark Rutte a reiterat sprijinul NATO pentru Ucraina și a precizat că securitatea Kievului este direct legată de securitatea Europei.

Acesta a anunțat că a discutat inclusiv cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski despre măsurile suplimentare care pot fi adoptate pentru susținerea armatei ucrainene.

„O Ucraină mai puternică astăzi și o Ucraină mai puternică pentru mâine este modul de a opri agresiunea Rusiei, a transmis secretarul general al NATO.

Liderii B9: Rusia, amenințarea majoră pentru securitatea europeană

La finalul summitului de la București, liderii statelor participante au adoptat și o declarație comună prin care avertizează că Rusia reprezintă în continuare „cea mai importantă și directă amenințare” la adresa securității NATO.

Statele membre ale formatului B9 și aliații nordici au anunțat că își vor intensifica investițiile militare și contribuțiile la apărarea colectivă, în contextul deteriorării situației de securitate din regiune.

Oficialii au subliniat că unitatea dintre Europa și Statele Unite rămâne esențială pentru stabilitatea întregului spațiu euro-atlantic.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Se schimbă regulile în maternitățile din România. Nicușor Dan a promulgat legea care le oferă mamelor noi drepturi la naștere

Femeile însărcinate din România vor putea avea alături o persoană aleasă de ele pe întreaga durată a travaliului și a […] Citește!

Ștefan Popa, locul 4 la spadă la Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar

Ștefan Popa a încheiat pe locul al patrulea proba individuală masculină de spadă de la Jocurile Olimpice de Tineret de […] Citește!

Scandal financiar la Universitatea din București: Trei angajate, acuzate că au sustras peste 1,6 milioane de lei din taxele studenților

Trei angajate ale Universității din București sunt cercetate penal într-un dosar de delapidare, după ce procurorii au descoperit presupuse nereguli […] Citește!

Prosumatorii vor primi lunar banii pentru energia livrată în rețea. Surplusul va putea reduce și facturile la gaze

Aproape 400.000 de români care produc energie electrică cu ajutorul panourilor fotovoltaice ar urma să beneficieze de noi reguli privind […] Citește!

Kylian Mbappé ar putea rata meciul Franței cu Italia. Probleme medicale pentru căpitanul naționalei

Naționala Franței ar putea evolua fără Kylian Mbappé în partida cu Italia, după ce atacantul lui Real Madrid a acuzat […] Citește!

Schimbare majoră în Justiție: Numărul parchetelor ar putea scădea de la 175 la doar 41

Ministerul Justiției pregătește una dintre cele mai importante reorganizări ale sistemului de parchete din România. Potrivit unui proiect de lege […] Citește!

Fotbalist de 22 de ani, mort subit după ce a suferit un stop cardiac la antrenament

Fotbalul francez este în doliu după moartea lui Wanis Honsor, un tânăr jucător în vârstă de numai 22 de ani. […] Citește!

Fratele lui Viktor Orbán, arestat preventiv pentru trafic de migranți. Reacția fostului premier: „Ținta sunt eu!”

Fratele mai mic al fostului premier ungar Viktor Orbán, Áron Orbán, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind […] Citește!

Harghita: Peste 120 de muniții neexplodate, distruse de pirotehniști. Avertismentul pompierilor

O operațiune de distrugere a muniției neexplodate a avut loc miercuri, 11 noiembrie, în județul Harghita. Specialiștii pirotehnici ai Inspectoratului […] Citește!

Se pregătesc restricții de energie în România? Ministerul Energiei anunță ce s-ar putea întâmpla cu marii consumatori în această iarnă

Marile companii din România care consumă cantități importante de energie electrică ar putea fi nevoite să își reducă temporar consumul […] Citește!

Orașul din România care a întrecut Geneva și Reykjavik într-un top european! Sighișoara, printre cele mai frumoase 100 de destinații în 2026

Unul dintre cele mai cunoscute orașe medievale din România a reușit să atragă din nou atenția la nivel internațional. Sighișoara, […] Citește!

Furtuna Charles a paralizat Portugalia: Sute de zboruri anulate, școli și magazine închise

Portugalia se confruntă miercuri, 11 noiembrie 2026, cu un nou episod de vreme extremă, după ce furtuna Charles a ajuns […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

O reformă administrativă care nu va avea loc

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete