Miercuri, 15 noiembrie, în jurul orei 22, polițiștii din Câmpulung au depistat o tânără în vârstă de 19 ani, din municipiul de la poalele Mateiașului, care conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu, „existând suspiciuni cu privire la faptul că ar putea fi sub influența unei substanțe cu efect psihoactiv, iar în urma testării cu aparatul drugtest rezultând indicii cu privire la posibila prezență a unor substanțe psihoactive” - potrivit Biroului de presă al IPJ Argeș.
Citește și: Argeș. Dovedit la percheziții că a furat, un tânăr a ajuns în arest
Poliția face mențiunea că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, tânăra fiind condusă la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice de sânge și urină, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența unei substanțe psihoactive, conform art. 336, alin. 2 din Codul Penal, iar permisul de conducere i-a fost reținut.




























0 Comentarii