Web Analytics
scris joi, 16.11.2023

Argeș. Dovedit la percheziții că a furat, un tânăr a ajuns în arest

Polițiștii din Bascov au continuat cercetările într-un dosar privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat și au reținut un tânăr în vârstă de 21 de ani, din Bascov.

Argeș. Dovedit la percheziții că a furat, un tânăr a ajuns în arest

Citește și: Argeș. A venit băut la proba practică pentru permis! Ce amendă a primit

Ce a făcut respectivul? Potrivit Biroului de presă al IPJ Argeș, în noaptea de 16 spre 17 octombrie, tânărul în cauză, împreună cu un alt… confrate, a sustras două scule electrice dintr-o autoutilitară parcată pe raza localității precizate.

Valoarea prejudiciului este de aproximativ 7.500 de lei.

Pentru administrarea probatoriului, miercuri, 15 noiemebrie, polițiștii din Pitești, cu sprijinul specialiștilor criminaliști și al luptătorilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș, au efectuat patru percheziții la locuințele celor doi.

Urmarea acestor acțiuni: au fost identificate și ridicate mai multe scule electrice și obiecte cu valoare probatorie.

După administrarea probatoriului, tânărul de 21 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca, în cursul joi, 16 noiembrie, să fie prezentat în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *