Unul dintre cei mai reprezentativi cântăreți bisericești și profesori de muzică bisericească de la îngemănarea veacurilor XIX și XX a fost Ioan Popescu-Pasărea, o personalitate care a avut un rol de seamă în perpetuarea tradiției muzicii bisericești și, de asemenea, s-a implicat activ în susținerea celor fără de care serviciul divin nu se putea desfășura.
A fost student la Conservator, Drept și Litere
Ioan Popescu-Pasărea s-a născut în anul 1871 în familia preotului Popescu Zaharia din satul Pasărea. Acesta din urmă era preot la Mănăstirea Pasărea și fusese elevul lui Anton Pann. Ioan Popescu-Pasărea și-a început educația la școala primară din localitatea natală. A urmat, la București, liceul și Seminarul ”Nifon Mitropolitul”, iar apoi a devenit student la Conservator, pe care l-a absolvit în 1893. A urmat şi cursurile facultăților de Drept și Litere. A profesat pentru scurtă vreme avocatura, dar a renunțat, simțindu-şi chemarea spre credință şi descoperind muzica bisericească. A devenit un pasionat de cercetarea trecutului din această perspectivă, dar și un educator al celor care studiau muzica bisericească. Îl găsim din 1899 profesor la Seminarul ”Nifon Mitropolitul”, îndeletnicire pe care o va exercita cu dragoste pe tot parcursul vieții sale, dar și cântăreț apreciat la stranele unor biserici bucureștene.
Peste ani, un fost elev îl descria astfel: ”Ca profesor era întâi de toate armonios ca ţinută. N-a băgat nimeni de seamă că a schimbat vreodată hainele, pălăria sau ghetele, care la el aveau darul de a rămâne totdeauna noi. Ne plăcea cum vorbea. Cumpănit şi muzical. Era frumos şi păşea măsurat ca și ceasornicul. Noi, copiii, descopeream la profesori toate ticurile şi defectele; «Pasărea» nu le avea. Mai târziu am aflat că este şi cântăreţ la biserică. Pentru noi, seminariştii, ca pentru toată opinia publică de atunci, «ţârcovnicul» era cel care purta dăsaga ironiilor. N-a ştirbit acest lucru cu nimic prestigiul profesorului nostru. Personal aveam o mare dorinţă să mă duc să-l aud la biserică. Nu l-am auzit. Pe răbojul preţuirii noastre între toţi profesorii - deşi numai profesor de muzică (cum ziceam atunci cu subînţeles peiorativ) - Popescu-Pasărea avea o crestătură adâncă. În cursul superior, «muzica vocală» ni se părea mai modernă. Polifonia ne câştigase desăvârşit. Doar greutatea profesorului dacă mai ţinea cumpăna. Severitatea lui, cunoscută de toţi elevii, consta numai din seriozitate şi din reflexiuni amare, când munca noastră era sub aşteptările sale. Încolo, iubire şi prietenie distantă. Niciodată mai târziu n-am putut observa o cât de estompată dâră din fireştile raporturi de fost profesor faţă de un fost elev. Pe plan cultural a reuşit să coboare în suflete încredinţarea că dacă muzica în general este scara lui Iacob, pe care îngerii se suie şi se coboară, muzica bisericească a fost aceia pe care neamul nostru şi-a trimis spre cer nădejdile lui şi pe care s-au pogorât în inimile obidite binecuvântările lui Dumnezeu”.
Citește și Poetul imigrant Mihai Gane s-a întors la rădăcini. Sărbători la Lereşti, cu familia şi prietenii
Opera literară
Tot acum, de la sfârșitul secolului al XIX-lea, Popescu-Pasărea începe să publice, iar lucrarea ”Principii de muzică bisericească orientală”, București, 1897, constituie, cel mai probabil, debutul său ca autor important în domeniu. Pe la 1900 scoate, în colaborare, o primă culegere de cântece, ”Colecțiune de imnuri școlare compuse și scrise pe notațiunea muzicii orientale…”, în 1908 avea să publice ”Cântările Sfintei Liturghii, scrise pentru cursurile sătești după melodii bisericești tradiționale”, apoi ”Cântări bisericești patriotice și populare” (1915), iar șirul este unul deosebit de consistent. Multe dintre aceste tipărituri încă mai sunt păstrate în marile biblioteci naționale din țara noastră. Opera sa, substanțială și de mare folos, avea să-i aducă peste timp aprecierea contemporanilor și considerarea sa drept ”continuator și şlefuitor, în execuţie şi compoziţie, al psaltichiei româneşti, făurită de Macarie ieromonahul, Anton Pann, Dimitriţă Sucevanu şi Ştefănache”, după cum se scria în presa vremii despre activitatea sa.
Fire vizionară
Ziarul ”Universul” din 14 octombrie 1905 ni-l prezintă ca pe un tânăr dinamic și implicat în obținerea unui statut profesional mai bun pentru cântăreții bisericești. Şase ani mai târziu, el a înființat o societate culturală, contribuind la coagularea unei mișcări asociative la nivel național. Primul Război Mondial, însă, oprește aceste eforturi pentru scurt timp. Între 1922 și 1926, candidează și devine senator din partea Partidului Național Liberal, susținând din Parlament cauza Bisericii Ortodoxe Române și implicit încercând să obțină prin legi speciale condiții mai bune pentru cântăreții bisericești. Tot în acest interval se implică și în viața breslei cântăreților bisericești și organizează Asociația Generală a Cântăreților Bisericești din România, pe care o va conduce până în ultimul său an de viață.
Deși nu va mai fi implicat în politică, va utiliza abilitățile dobândite și adeseori va fi prezent în cabinetele miniștrilor pentru a depune ori susține memorii ale cântăreților bisericești prin care drepturile acestora să fie recunoscute și, evident, apreciate corespunzător prin salarizare. Fire vizionară, capabil să-i inspire pe cei din jurul său, dar dispunând și de o putere de muncă aparte, Ioan Popescu-Pasărea a fost unul dintre devotații slujitori ai Bisericii Ortodoxe Române, care a contribuit din plin la conservarea tradiției muzicale, la cercetarea şi dezvoltarea acesteia. S-a dovedit a fi și un veritabil părinte al cântăreților bisericești, convingându-l pe Patriarhul Miron Cristea de importanța acestora, de statutul lor de veritabili artiști ai satelor României Întregite. A inițiat excursii documentare, serii de conferințe, fiind mereu un conferențiar activ în evocarea maeștrilor muzicii bisericești, având grijă de cultivarea memoriei și perpetuarea operelor acestora. S-a implicat în colectarea de fonduri pentru statuia lui Anton Pann din Parcul Carol din București, dar și în înființarea unui cor al asociației pe care îl va conduce.
Citește și Povestea fetei în ie din staţiunea turistică de interes naţional Dâmbovicioara
I s-a dăruit în Curtea de Argeş un teren pentru a-şi ridica o casă
În vara anului 1936, Popescu- Pasărea s-a pensionat, dar a continuat să fie la fel de activ. Cu un an mai devreme, primarul de la Curtea de Argeș îi conferise titlul de cetățean de onoare, iar preoții și cântăreții membri ai asociației i-au dăruit în această localitate un teren pentru a-și ridica o casă, terenul fusese cumpărat prin subscripție de către toți admiratorii săi. După cum ne relatează presa vremii, vrednicul profesor și părinte al cântăreților bisericești, ”emoţionat până la lacrimi, a mulţumit de darul făcut şi a declarat că va lupta până la ultima suflare de viaţă pentru înălţarea cântăreţilor şi cinstirea bicericii şi neamului”. Era, de altfel, o frumoasă recunoaștere a muncii și jertfei sale.
În 1943, în condițiile dificile ale războiului și aflat în ultimul an de viață, l-a convins pe Marin Predescu să ducă mai departe grija asociației pentru care el muncise și luptase întreaga viață. Ioan Popescu-Pasărea a trecut la cele veșnice la 10 aprilie 1943, iar la moartea sa, ziarul ”Telegraful Român” scria: ”Ioan Popescu-Pasărea și-a dedicat viața exclusiv muzicii bisericești. A fost timp de 40 de ani profesor la cele două seminarii din București, iar în ultimul timp și la Academia de muzică religioasă. A luptat mult pentru ridicarea tagmei cântăreților bisericești, organizându-i într-o asociație generală și înființându-le revista «Cultura». Alături de nenumăratele compoziții bisericești, numele lui Popescu-Pasărea se leagă de manualul de psaltichie intitulat «Principii de muzică bisericească orientală»…”.
Sursa: www.ziarullumina.ro
Citește și Poetul piteştean Daniel Turcea, urmărit de Securitate
Citește și Poetul religios Daniel Turcea, fost absolvent al Liceului „Nicolae Bălcescu” din Piteşti
0 Comentarii