Web Analytics

articol scris miercuri, 15 noiembrie 2023

Drumul spre moarte al unei femei aparte

M-a șocat realmente moartea Laurei Ioana, soția primarului din Boțești, care și-a pus capăt zilelor în dimineața zilei de joi, 9 noiembrie, la doar 33 de ani. Noi, jurnaliștii, suntem mai greu impresionabili, ca să spun așa, chiar și la evenimente tragice, dar o astfel de moarte la care a recurs o tânără mamă cu trei copii pe mine, unul, m-a tulburat profund. Mai ales că am cunoscut-o cu câteva prilejuri. Prima dată a fost la Pitești, cu ocazia unui târg al toamnei organizat în Piața „Vasile Milea”. Vindea mere frumoase şi gustoase, aduse de la Boțești. Am cumpărat un kilogram de ionatane de la ea și chiar am scris o povestioară despre această femeie harnică, cu suflet frumos. Ultima dată am văzut-o pe 25 martie anul acesta, de Buna Vestire, chiar la ea în comună, când localnicii se răsculaseră, punându-se în calea gigantului austriac OMV care intenţiona să facă acolo un depozit subteran de dioxid de carbon. I-am luat atunci un interviu primarului Nicolae-Mihai Bundă, pe care oamenii aproape că voiau să-l linşeze că s-ar fi înţeles cu OMV-ul fără să se consulte cu ei. Soţia edilului, Ioana, a venit după noi în Primărie, asistând la discuţia respectivă fără să intervină, dar cu grijă mare în priviri ca nu cumva bărbatului ei să i se întâmple ceva rău.

Cu această imagine de familie împlinită, armonioasă, cu el şi ea - doi tineri frumoşi şi vrednici, am rămas în minte până săptămâna trecută, pe 9 noiembrie, când colegul Gabi Grigore mi-a dat vestea incredibilă: Laura Ioana şi-a luat viaţa spânzurându-se cu o curea de clanţa unei uşi. Nu ştiu ce s-a întâmplat, nu-mi pot explica nefericirea acestei tinere femei care, în aparenţă, avea totul, strălucea. Ultimul ei gest, de o violenţă extremă, specifică de regulă bărbaţilor, mă duce cu gândul la o suferinţă sufletească nemărginită şi la o determinare înverşunată de a termina cu viaţa. Nimeni nu ştie cu adevărat cum s-au petrecut lucrurile. Suferea de depresie – când sufletul se rupe de divinitate, cum spunea cineva de prin partea locului - şi se afla sub tratament. De ce? Oamenii din sat spun că o femeie ca ea, cu trei copii minori, dintre care doi gemeni veniţi la doar doi ani după prima naştere, cu treburile de familie, cu afacerea din domeniul agricol, cu serviciul, cu statutul deloc comod de soţie de primar, au epuizat-o pur şi simplu. Pe toate voia să le facă bine, pe toţi voia să-i mulţumească. A fost prea mult.

Pe fondul unui astfel de consum fizic şi nervos s-a produs, cred, declicul. Gura satului are fel de fel de povești. Unii spun că pe 8 noiembrie, de ziua Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, întreaga familie s-ar fi dus la mall să sărbătorească onomastica soţului şi a copiilor gemeni. La întoarcere, pe Ioana soţul ar fi lăsat-o la serviciul ei de noapte, la benzinărie, acolo unde lucra. Dimineaţa, odată ajunsă acasă, femeia ar fi dus copiii la şcoală şi ar fi mers la soţul ei la Primărie (o altă versiune e că întâi ar fi trecut pe la Primărie). De acolo, însă, ar fi ieşit rapid şi, în şase-şapte minute, a ajuns din nou acasă. A lăsat portiera maşinii deschisă şi a intrat. Apoi, după scurt timp, soacra ei a ţipat… Aşa o fi? Nu ştiu, oamenii pe la ţară spun vrute şi nevrute și, oricum, nu mai contează. Mă rog la Dumnezeu s-o ierte pe Ioana şi să-i dea familiei putere să meargă înainte!

Citește și S-a spânzurat soția primarului de la Boțești

Citește și Poliția a deschis dosar penal în cazul morții Ioanei, soția primarului de la Boțești

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Concert de jazz. Luiza Zan revine la Filarmonica Pitești

Solista Luiza Zan și FilJazz Pitești Trio, alcătuit din pianistul Petrică Andrei, chitaristul Alexandru Iordache și percuționistul Gabi Matei, vă […] Citește!

Pitești. Film în Premieră la Cinematograful de artă „Mircea Diaconu”

Sâmbătă, 31 octombrie 2026, începând cu ora 18:00 la Cinematograful de artă „Mircea Diaconu”, are loc premiera proiecției a filmului […] Citește!

InfoCons lansează Campania Națională „Școala fără frică”, pentru prevenirea violenței

InfoCons anunță inițierea Campaniei Naționale „Școala fără frică”, pentru prevenirea violenței, a bullyingului și a cyberbullyingului în mediul școlar și […] Citește!

Trei pisici născute în România, din nou printre cele mai frumoase din lume

Trei pisici născute în România au reușit performanța de a se califica în finala uneia dintre cele mai disputate ediții […] Citește!

Șofer prins băut la volanul unui microbuz cu 19 elevi și doi profesori. A rămas fără permis

Un șofer de 46 de ani a fost prins băut la volanul unui microbuz care transporta 19 elevi și două […] Citește!

Mobilizare de amploare în Caraș-Severin: un bărbat a furat o pușcă și 10 cartușe, iar polițiștii îl caută în pădure

Alertă în Caraș-Severin, după furtul unei arme de vânătoare și a 10 cartușe. Polițiștii îl caută pe suspect cu drone, […] Citește!

Un copil a rămas fără un deget la bazinul de înot din Ștefănești

Un incident șocant s-a petrecut marți seara, 27 octombrie, la un complex sportiv din Ștefănești. Un copil de zece ani […] Citește!

Miodrag Belodedici și Marius Niculae vin la Pitești pentru a se întâlni cu suporterii echipei naționale

Fanii Echipei Naționale vor avea ocazia să îi întâlnească pe doi dintre cei mai iubiți foști internaționali ai României, Miodrag […] Citește!

Corvinul Hunedoara – FC Argeş, sâmbătă, 31 octombrie, de la ora 16, în etapa a 14-a din SuperLiga

FC Argeş are două examene dificile în această săptămână. După jocul de astăzi, contra Coronei Braşov, din cadrul etapei a […] Citește!

Kylian Mbappe a pierdut 7.000.000 de euro

Kylian Mbappe (27 de ani) s-a trezit a doua zi după ce a ratat Balonul de Aur 2026, câștigat de […] Citește!

Mirel Rădoi, revenire în forță în SuperLiga!? „Preia o echipă de top!”

Prezent la „Profețiile lui Mitică”, fostul șef al Ligii Profesioniste de Fotbal a lăsat de înțeles că Mirel Rădoi ar […] Citește!

Două bilete, o singură iubire: FC Argeș!

Pentru un suporter adevărat, un meci al lui FC Argeș nu înseamnă doar 90 de minute de fotbal. Înseamnă emoție, […] Citește!

Omul săptămânii

Maria Teodora Niță

Opinie

dan-andronic-editorial

Un prieten nu îți trimite sabotori. Despre Măicuța Rusia

Din ediția tipărită

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete

Capturare de câini cu poliţişti chemaţi cu apel la 112 de un… poliţist

Firma specializată în capturarea câinilor fără stăpân angajată de Primăria Ștefănești a ajuns vineri, 16 octombrie, la locul indicat că […] Citește!

Victorie pentru Lasconi după ce a fost dată în judecată de un subaltern

Rămășițele vremurilor pe când făcea pe reporterul de investigații în administrația locală s-au dispersat cumva luna aceasta pentru Elena Lasconi. […] Citește!

Salariul, această specie protejată prin contractul de muncă, riscă să dispară tocmai din instituţia care ar trebui să apere pădurea

Gărzile Forestiere, instituții care ar trebui să vegheze asupra fondului forestier, se confruntă cu o problemă cât se poate de […] Citește!

Foto-pamflete

Una caldă, alta rece pentru poliţişti argeşeni pensionaţi. Tatia şi-a recuperat impozitul, Ciolan s-a trezit prea târziu

Comisari șefi cu funcții în Poliția argeșeană, Cecilia Tatia și Gheorghe Ciolan, s-au judecat recent revendicând anumite drepturi bănești. Fosta […] Citește!

Plăţi necuvenite de 100.000 la Boteni pentru amenajarea Centrului Civic

Auditorii Curții de Conturi au găsit și la Boteni ceva nereguli cu salariile, dar nu a existat valoare mare ca […] Citește!

Foto-pamflete