Web Analytics
scris miercuri, 18.10.2023

O statuie a căzut la Mioveni, iar la Primărie a fost nevoie de terapie

A fost șoc și groază la Primăria Mioveni la începutul acestei luni, atunci când edilul-șef al urbei, Ion Georgescu, era săltat de procurorii DNA. Nu-mi mai aduc aminte exact, dar cam la fel, adică jale, a fost cu ani în urmă și la Pitești când Tudor Pendiuc a ieșit din sediul Primăriei încătușat, încadrat de mascați, dar și când Constantin Nicolescu, cercetat, la fel, într-un dosar de corupție, era dus pe o targă direct la ambulanță. Mulți dintre cei care au lucrat alături de respectivii oameni – și care au mâncat o pâine bună datorită lor – au trăit adevărate spaime când aceștia au părăsit scena politică și administrativă într-o astfel de manieră.
Dar la Mioveni, cel puțin săptămâna trecută, a fost ca-n filmele indiene. După arestarea lui Ion Georgescu, unii angajați au venit la Primărie îmbrăcați în negru, ca la înmormântare! Pe holuri sau în birouri puteai zări funcționari care izbucneau în plâns, cuprinși de o emoție excesivă ce le afecta serios activitatea. În câteva situații, oamenii au venit să ceară sprijin la anumite birouri, așa cum se întâmplă pe la primărie, dar au primit și răspunsuri de genul „nu știm, o să-l întrebăm pe domnul primar când o veni”…

O statuie a căzut la Mioveni, iar la Primărie a fost nevoie de terapie

Citește și Stelică Crăciun a cerut aprobare la IPJ Argeş să-i ducă pachet în arest primarului Ion Georgescu

Și când o veni?! Și dacă n-o mai veni?!, păreau să întrebe, din priviri, unii cetățeni mai timizi. Alții, din contră, bucuroși ca în decembrie 1989, la Revoluție, când a fost împușcat Ceaușescu, strigau deja „Li-ber-ta-te!” la serviciul de taxe și impozite. Într-o astfel de atmosferă încărcată de sentimente legate de „cel căzut de pe soclu”, de șoc, uluială, spaimă, confuzie, tristețe, incertitudine, Primăria Mioveni a fost, cel puțin săptămâna trecută, într-o situație critică. Unii funcționari publici au avut nevoie de terapie. Iar aceasta, cum-necum, a venit.

În vreo două ședințe interne, cu viceprimarul care a înțeles că nu e timp de lacrimi și de lamentări, angajații au fost zguduiți la propriu, explicându-li-se, bărbătește, că edilul n-a murit, că mandatul său e doar suspendat, că e posibil să revină la treabă pe 3 noiembrie, sau peste două luni și, chiar dacă nu se va întâmpla asta, ei trebuie să-și vadă de treabă, ca niște profesioniști, în slujba cetățenilor. Pentru cine nu-l cunoaște, Ion Georgescu controla totul, cu mână de fier, la Primăria Mioveni. Era exigent, chiar foarte dur în privința problemelor de serviciu, dar și „pâinea lui Dumnezeu” când venea vorba să-și ajute aproapele, să-l sprijine pe unul cu o rată la casă, pe altul cu o proteză medicală, cu transportul copilului la București și așa mai departe.

Există, însă, viață și după Ion Georgescu. Așa cum a fost și după Constantin Nicolescu ori Tudor Pendiuc. La Consilul Județean sau la orice Primărie oamenii au nevoie de servicii de calitate, nu de sentimentalisme. Iar la Mioveni, funcționarii de la Primărie ar trebui să ia exemplu de la echipa de fotbal a orașului. Atâta timp cât au un contract de muncă, jucătorii intră pe teren și dau totul, fără a-l mai avea lângă ei, în tribune, pe suporterul lor numărul unu.

Citește și Comunicat DNA. Ion Georgescu a returnat suma de 10.000 de euro în sediul Primăriei Mioveni

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită