Web Analytics

articol scris sâmbătă, 30 septembrie 2023

Anul universitar se deschide la Pitești Arena pe 3 octombrie

Marți, 3 octombrie, de la ora 10, va avea loc ceremonia oficială de deschidere a noului an universitar la Pitești. Evenimentul se va desfășura – potrivit unui comunicat de presă remis de Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București, Centrul Universitar Pitești - la Pitești Arena.

Citeşte şi: Istoria prinde viață la Castrul Roman Jidova! Festival de tradiție la Câmpulung

„Anul 2023 a marcat un moment foarte important pentru dezvoltarea comunității noastre, dar și pentru întreg mediul academic din sud-estul Europei: înființarea celei mai mari instituții de învățământ superior din România, Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București. Astfel, prin fuziunea cu Universitatea din Pitești, ne continuăm misiunea începută în urmă cu 205 ani, aceea de a face lumea mai bună prin știință și tehnologie, de a construi un nou model de universitate și centru de cercetare.

Această misiune nu ar fi posibilă fără entuziasmul, potențialul și curiozitatea viitoarelor generații de specialiști. Cu o nouă denumire și o comunitate extinsă - de peste 40.000 de studenți și 2.000 de cadre didactice - deschidem anul universitar 2023-2024, cu bucurie și entuziasm, primind în comunitatea POLITEHNICA București o nouă generație de studenți.

Astăzi, când universitățile au, mai mult ca oricând, rolul de a pregăti oameni care să modeleze viitorul, nu doar să reacționeze la acesta, ne mândrim cu faptul că oferim studenților noștri atât cunoștințe, cât și sprijin în tot ceea ce întreprind, încredere și viziune. De aceea, absolvenții noștri excelează oriunde în lume, indiferent de industria în care activează” – se arată într-un mesaj semant de rectorul Mihnea Costoiu și de prorectorul coordonator Dumitru Chirleșan.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explozie într-un bloc din Târgoviște, în toiul nopții. O femeie a ajuns la spital, iar locatarii au fost evacuați de urgență

Momente de panică, sâmbătă dimineață, într-un bloc de locuințe din municipiul Târgoviște, după ce o explozie s-a produs în imobil, […] Citește!

Pitești. Incendiu pe strada Exercițiu. Un autoturism a ars

Sâmbătă, 7 noiembrie 2026, două echipaje ale pompierilor de la Detașamentul Pitești au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu […] Citește!

Descinderi de amploare în România: 71 de percheziții într-o singură zi, în Operațiunea „Jupiter”. Ce infracțiuni sunt în vizorul anchetatorilor

Operațiunea „Jupiter” continuă sâmbătă, 7 noiembrie 2026, cu noi intervenții ale polițiștilor și procurorilor în mai multe zone ale țării. […] Citește!

Liderii lumii se reunesc în Turcia pentru negocieri decisive. Viitorul petrolului și gazelor, în centrul discuțiilor

Reprezentanții a aproape 200 de țări se pregătesc pentru una dintre cele mai importante reuniuni internaționale dedicate schimbărilor climatice. Conferința […] Citește!

Revenire spectaculoasă pe Wall Street! Acțiunile companiilor de inteligență artificială cresc din nou, după pierderi uriașe

Bursele americane au început să își revină vineri, 6 noiembrie 2026, după două ședințe marcate de scăderi puternice ale acțiunilor […] Citește!

Explozii în Iran, lângă Strâmtoarea Ormuz. Două rachete au lovit o insulă strategică

Noi explozii au fost semnalate în sudul Iranului, în apropierea Strâmtorii Ormuz, una dintre cele mai importante rute maritime pentru […] Citește!

Argeș. Meteorit văzut cu ochiul liber

În seara de vineri, 6 noiembrie 2026, un fenomen a fost surprins pe cerul județului Argeș. Un bolid (meteorit care […] Citește!

Daruri pentru spitalele argeșene de la Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului

Cu binecuvântarea ÎPS Calinic Argeșeanul, arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, prin Sectorul Social-Filantropic și de Misiune, reprezentat de părintele Puiu Diaconescu, […] Citește!

William Văsîi câștigă Selecția Națională! La doar 13 ani, obține rezultate și la categoria U16

Tânărul tenismen piteștean William Văsîi a câștigat Selecția Națională destinată jucătorilor de 13 ani, competiție organizată pentru stabilirea lotului național […] Citește!

Judecătorii Fundătureanu și Stancu, despre decizia CSM

Secția pentru judecători a CSM în materie disciplinară a explicat hotărârea adoptată joi seară, 5 noiembrie 2026, prin care judecătorii […] Citește!

Pitești. Prins conducând mașina fără drept, pe bulevard

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au oprit în trafic, joi, 5 noiembrie, un bărbat în vârstă de 24 de […] Citește!

FRF analizează desființarea naționalei U20. Decizia, așteptată în 2027

Federația Română de Fotbal ia în calcul desființarea echipei naționale U20, înființată în 2020 pentru a facilita tranziția tinerilor jucători […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Cea mai proastă şi coruptă conducere din istoria Consiliului Judeţean Argeş

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete