# Cireașa pe tortul dezbaterii a fost pusă atunci când actualul președinte al CJ i-a propus liderului Partidului pentru Argeș și Muscel să-i devină consilier pe probleme de buget # Actualul preşedinte al CJ a fost anunţat de Mircea Andrei că „Oricum, la anul vom fi colegi în Consiliul Județean”

Săptămâna trecută, pe 27 ianuarie, a avut loc dezbaterea publică a proiectului de buget al Consiliului Judeţean Argeş pentru anul 2016. La dezbatere au participat prefectul Mihai Oprescu, consilierii judeţeni, şefii instituţiilor subordonate Consiliului Judeţean, câțiva parlamentari și primari argeşeni, dar şi reprezentanţi ai partidelor politice și societății civile, din rândul cărora s-a detașat Mircea Andrei, președintele nou înființatului Partid pentru Argeș și Muscel. De altfel, acesta și președintele în exercițiu al Consiliului Județean, Florin Tecău, au devenit în scurt timp și actorii principali în cadrul discuțiilor purtate pe tema bugetului.
Încă din startul dezbaterii, președintele Tecău a trebuit să recunoască faptul că bugetul este inferior comparativ cu anul trecut. „Bugetul de anul acesta este mult mai mic decât cel de anul trecut. Bugetul anului 2016 este cu 12% mai mic decât cel din 2015”, a spus Tecău. În 2016, veniturile Consiliului Judeţean se ridică la circa 343 de milioane lei, în timp ce cheltuielile sunt estimate la peste 378 de milioane lei. Cel mai mare procent din buget, aproximativ 45%, merge către Direcţia de Asistenţă Socială, asistaţii social primind circa 170 de milioane lei. „Majoritatea banilor pentru Direcţia de Asistenţă Socială vin de la Guvern. Niciun leu nu a fost repartizat de Consiliul Judeţean sau de preşedintele CJ cu prioritate pentru această direcţie”, a ţinut să precizeze Florin Tecău. Pentru reabilitarea şi modernizarea drumurilor judeţene şi comunale a fost repartizată suma de 53 milioane lei (14% din buget), în timp ce învăţământul a primit 8% din buget, cultura, recreerea şi religia – 9,19%, sănătatea – 4,64%, iar protecţia mediului – 8,24%. Camera Agricolă Judeţeană, pentru care prefectul Mihai Oprescu a făcut lobby la şedinţa publică de dezbatere a bugetului, a primit un procent foarte mic, de numai 0,25%.
Andrei s-a interesat ce se întâmplă cu investițiile întrerupte de pe ordonanța 28
În ceea ce-l privește pe Mircea Andrei, acesta a ridicat imediat problema investițiilor derulate prin ordonanța 28: „Nu am putut să compar pentru că nu am găsit pe site-ul CJ bugetele vechi, însă la nivelul anilor 2012-2013 știu cu siguranță că prin ordonanța 28 erau finanțate aproximativ 78 de comune, iar astăzi regăsim doar 31 în anexe. Întrebarea e ce s-a întâmplat cu celelalte? Guvernul a mai sprijinit județul Argeș pentru această diferență de aproape cincizeci de comune? Iar dacă nu s-a întâmplat acest lucru, avem o problemă majoră cu guvernul. De asemenea, aș vrea să punctez faptul că aceste investiții demarate atunci se deteriorează acum sub ochii neputincioși ai primarilor, care nu au bani să le termine”.
Iar Tecău a răspuns că până la sfârșitul anului se vor finaliza toate
Președintele Florin Tecău a venit imediat cu o explicație la problema ridicată de liderul P.A.M: „În cazul acestei ordonanțe, s-au modificat criteriile din mers. De aceea unele proiecte nu se mai regăsesc la ora actuală. Însă o parte din aceste investiții au fost finanțate cu fonduri europene, iar altele au intrat în A.D.I.A Apă Canal și au derulat proiectele prin acest organism. Cert e că până la finele acestui an toate proiectele prin ordonanța 28 vor fi finalizate”, i-a dat asigurări șeful județului lui Mircea Andrei.
Liderul P.A.M vrea o politică unitară a partidelor din Argeș în relația cu Bucureștiul
Acesta din urmă a făcut apoi apel la unitatea tuturor actorilor politici din Argeș, în sensul aducerii de fonduri de la Guvern, punctând despre modul în care ar trebui să fie atitudinea Bucureștiului față de doleanțele județului Argeș: „Vreau să trag un semnal de alarmă referitor la atitudinea Guvernului fața de județul Argeș și față de nevoile comunităților pentru că nu este normal să investim aiurea niște bani și să nu ținem cont de doleanțele primarilor care sunt reprezentanții cetățenilor. Aici, indiferent de culoarea noastră politică, se poate lua atitudine, nu trebuie să mai stăm cu mâna întinsă la București, ci să le spunem răspicat nevoile noastre. România nu trebuie să se dezvolte în funcție de politicieni și interesele lor, ci în funcție de cetățeni și nevoile comunităților. Nu ar strica niciun memorandum depus la Guvern și la ministerele de resort pe această temă, iar Partidul pentru Argeș și Muscel ia în seamă această modalitate de atragere a atenției Bucureștiului, din nou, către județul Argeș, care, până una alta, asigură 3-4% din produsul intern brut al României, a subliniat Mircea Andrei.
Cireașa pe tortul dezbaterii a fost pusă atunci când președintele CJ Argeș, Florin Tecău, nu doar că s-a declarat dispus să țină cont de sugestiile lui Mircea Andrei, ba chiar l-a invitat pe liderul Partidului pentru Argeș și Muscel să devină… consilierul său pe probleme de buget. La care acesta i-a mulțumit pentru propunere, adăugând zâmbind „oricum, de la anul vom fi colegi în Consiliul Județean”.
Iustina Harco-Burcea



0 Comentarii