Polițiștii și procurorii DIICOT efectuează marți, 19 septembrie, 121 de percheziții la membrii unei grupări care ar fi produs și vândut dispozitive de vapat, jeleuri și prăjituri cu substanțe psihoactive. Potrivit DIICOT, perchezițiile au loc în județele Argeș, Iași, Alba, Hunedoara, Sibiu, Neamț, Bacău, Brașov, Constanța, Cluj, Maramureș, Dolj, Brăila, Galați, Vrancea, Buzău, Botoșani, Suceava, Timiș, Arad, Mureș, Harghita, Vaslui și în municipiul București.
Citește și: Accident pe A1: 5 morți și 2 răniți. Numărul victimelor ar putea crește
Cauza vizează săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și efectuarea de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii.
Începând cu finele anului 2022, mai multe persoane, care ar fi fost angajate sau ar fi controlat două firme din județul Iași, ar fi constituit un grup infracţional organizat, având ca scop importul, exportul, producerea, fabricarea şi alte operaţiuni cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive. Acestea ar fi produs și comercializat dispozitive electronice de vapat şi produse de tip „edibles” (jeleuri, prăjituri, drajeuri) cunoscând că au în compoziție substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, descoperindu-se, în cursul investigațiilor, substanțele HHC, HHC-P, HHC-O, H4CBD, THC-P și, în unele cazuri, inclusiv THC.
Citește și: Multe școli din Argeș nu au cabinete medicale
În urma investigațiilor, au fost identificate 28 de societăți care ar fi comercializat astfel de produse, la nivel național, profitând de faptul că dispozitivele de tip „vape” se pot comercializa la liber, iar jeleurile pot fi vândute oricărei persoane. De asemenea, s-a stabilit faptul că minorii ar fi avut acces la aceste substanțe care le pun în pericol viața. 42 de persoane urmează să fie duse pentru audieri la sediul DIICOT Iași.
0 Comentarii