Cea mai mare viteză înregistrată de aparatul radar pe parcursul activităților desfășurate de polițiștii Biroului Rutier Pitești duminică, 17 septembrie, a fost de 142 km/oră.
Citește și: Argeș. Conducea o mașină cu numere false, n-avea permis și, urmărit de Poliție, a intrat în gard
Cel prins la volan cu această viteză a fost un bărbat de 39 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism pe DN 65B, pe un tronson unde trebuia să ruleze cu 52 km/h mai puțin, potrivit Biroului de presă al IPJ Argeș
Ca urmare a abaterii, cel în cauză a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.305 lei, iar permisul auto i-a fost reținut, în vederea suspendării dreptului de a conduce timp de 90 de zile.
În aceeași zi, alți doi șoferi din Argeș au fost depistați de radar cu viteză peste limita admisă: unul cu 130 km/h, iar altul – cu 122 km/h. Ambii au suportat consecințele faptelor lor.
0 Comentarii