Web Analytics
scris joi, 02.06.2011

Condamnat la 20 de ani de detenţie, Ion Barbu face plângere la CEDO

Condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor, argeşeanul Ion Barbu, 53 de ani, este hotărât să se adreseze Curţii Europene a Drepturilor Omului. Acesta susţine în continuare că este nevinovat şi că probele administrate în dosarele care-l vizează nu sunt elocvente. Cel puţin deocamdată, demersul celui considerat unul dintre cei mai feroce asasini în serie din România a rămas fără rezultat, Barbu aflându-se în imposibilitatea de a le trimite oficialilor de la Strasbourg copii ale dosarelor în care este parte. „Soţul meu a solicitat oficial copiile, însă, nu ştim încă pentru ce motive, cererea i-a fost refuzată”, ne-a spus Marcela Barbu, soţia deţinutului. Aceasta a mai adăugat că refuzul autorităţilor de a-i pune la dispoziţie documentele solicitate va face obiectul unei alte plângeri adresate CEDO. (N. DINU)

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită