Web Analytics
scris miercuri, 27.01.2016

Şefii judeţului au lipsit de la depunerea de coroane organizată cu prilejul Micii Uniri

Ca în fiecare an, data de 24 ianuarie este marcată de autorităţi prin depunere de coroane la monumentele reprezentative pentru ziua de 24 ianuarie, atunci când, în 1859 s-a înfăptuit cel mai important act istoric al românilor. Era primul pas către realizarea României moderne. Moldova şi Ţara Românească alegeau acelaşi domn: Alexandru Ioan Cuza. Cu ocazia acestei zile, şi la Piteşti a fost organizată o astfel de ceremonie la statuia lui Alexandru Ioan Cuza din faţa Camerei de Conturi.
Demn de reţinut este însă că şefii judeţului au lipsit de la acest important eveniment. Aşa se face că Prefectura Argeş a fost reprezentată de câţiva funcţionăraşi, iar Consiliul Judeţean Argeş a fost prezent prin vicepreşedinţii săi, în speţă Dorin Mărăşoiu şi Constantin Polexe. Au mai fost prezenţi printre alţii la eveniment: Şerban Valeca, preşedintele PSD Argeş, Dănuţ Bica, copreşedinte PNL Argeş, Cătălin Rădulescu, deputat PSD, Laurenţiu Zidaru, viceprimarul municipiului Piteşti, Cornel Popescu, directorul Muzeului Judeţean Argeş, cel care a şi ţinut o alocuţiune în faţa asistenţei, precum şi numeroşi membri ai PSD Piteşti. M.I.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită