Web Analytics
scris joi, 07.09.2023

Cruci de mari dimensiuni ridicate ilegal pe marginea drumurilor naționale din România. Ce spune CNAIR 

În proximitatea drumurilor naționale din România se află, în acest moment, 38 de cruci de mari dimensiuni ridicate fără avize. rezultă dintr-o investigație realizată de G4Media.ro

Cruci de mari dimensiuni ridicate ilegal pe marginea drumurilor naționale din România. Ce spune CNAIR 

În condiții de vreme rea, acestea ar putea reprezenta un pericol pentru participanții la trafic, în prezent derulându-se o campanie de identificare a proprietarilor terenurilor pe care au fost edificate aceste construcții, existând posibilitatea demontării lor.

Citește și Pitești. O nouă campanie de colectare gratuită a deșeurilor mari și a celor electrice

Aceste informații provin din centralizarea mai multor răspunsuri trimise G4Media.ro de Direcțiile Regionale de Drumuri și Poduri și Compania Națională de Administrare a Infrastracturii Rutiere (CNAIR). Este, însă, probabil, ca numărul acestor cruci să fie mult mai mare, identificarea lor fiind dificilă deoarece o parte au fost amplasate pe drumuri aflate în administrarea unor consilii județene, municipii sau a altor instituții.

G4Media.ro a dezvăluit existența acestor cruci într-o serie de articole publicate în august. Edificarea unor amplasamente cu posibile lacune în structură, pe marginea unor artere circulate, se poate transforma, în timp, într-un pericol real: în 2017, în timpul unei furtuni, o poartă de intrare în municipiul Timișoara s-a prăbușit peste o mașină, ucigându-l pe șoferul în vârstă de 24 de ani.

Conform răspunsurilor transmise de Direcții Regionale de Drumuri și Poduri din țară, pe marginea drumurilor naționale aflate în administrarea acestor instituții se află 38 de cruci de mari dimensiuni ridicate fără aviz.

Sursa: G4Media 

Foto: G4Media 

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Lasconi a lipsit de la școală

Treburile națiunii au făcut ca să se scrie din nou istorie la Câmpulung, în sensul că prima zi de școală a fost marcată fără prezența primarului la...