Un copil de 3 ani a murit, sâmbătă seara, accidentat pe o stradă din Brăila de o femeie în vârstă de 38 de ani, care consumase droguri.
Citește și: Incendiu la un depozit de mase plastice, lângă o fabrică de armament, la 22 de km de Crevedia
Polițiștii Biroului Rutier au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe strada Cărămidari din municipiul Brăila a avut loc un accident rutier, potrivit Mediafax. În urma accidentului, un echipaj SMURD i-a acordat îngrijiri medicale minorului, însă acesta a decedat.
Femeia a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero. Aceasta a fost testată și cu aparatul drugtest, rezultatul indicând consumul unei substanțe psihoactive, motiv pentru care i-au fost recoltate mostre biologice la spital. Polițiștii au întocmit dosar penal și sunt continuate cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive.
0 Comentarii