Web Analytics

articol scris miercuri, 23 august 2023

Prefectul l-a sesizat pe ministrul Sănătății. Alte nereguli găsite la Spitalul Județean Argeș

Concluziile preliminare ale controlului de la Spitalul de Urgență Pitești au fost transmise către Ministerul Sănătății. Alte nereguli au fost găsite la Spitalul Județean, redate în comunicatul de mai jos. Reamintim că, pe 10 august, Prefectura a înființat o comisie mixtă de control care face verificări la spitalele din Argeș, în urma sesizărilor de la pacienți, primul luat în vizor fiind chiar Județeanul.

„L-am sesizat pe ministrul sănătății cu cele constatate de echipele de verificare. Controlul la Spitalul Județean Pitești continuă. Am dispus în această dimineață constituirea a două echipe suplimentare pentru a verifica Spitalul Câmpulung și Spitalul Costești. O spun clar: nu voi ezita să sesizez toate instituțiile statului pentru neregulile din sistemul medical argeșean.

O parte dintre nereguli au fost făcute publice. Totodată, am transmis și faptul că la Secția Psihiatrie a Spitalului de Urgență Pitești mai mulți pacienți erau tratați într-un salon amenajat în clădirea tehnică!

Salonul cu 6 paturi era amenajat într-un imobil care adăpostește centrala termică, magazia, fără să existe autorizație de securitate la incendiu. Salonul are un perete comun cu centrala termică și un alt perete comun cu magazia. 3 femei erau internate la momentul controlului.

Salonul a fost amenajat cu acceptul managementului unității spitalicești, motiv pentru care ISU a sancționat cu un avertisment managamentul Spitalului Județean de Urgență Pitești pentru că a pus în funcțiune și a continuat funcționarea aceste locații ce nu avea aviz.

Citește și Mobilier nou la SJU Pitești. Investiție de 750.000 lei

Tot la Psihiatrie, s-a constatat că pe mai multe holuri nu erau asigurate căile de acces pentru o evacure rapidă în caz de urgență. A fost dată o amendă în valoare de 2500 de lei.

La Boli Infecțioase, mai multe aparate electrice nu erau exploatate corespunzător, a fost aplicată o sancțiune de către ISU în valoare de 500 de lei.

Citește și Continuă controalele la Spitalul de Urgență Pitești. Infiltrații în plafon la Obstretică-Ginecologie

Citește și Dr. Marcel Buzatu: „Toate saloanele de lăuzie sunt în perfectă stare, curate”

În mai multe secții, ATI, Neurochirurgie, Chirurgie Vasculară, ușile saloanelor au o lățime mai mică decât cea a paturilor mobile. Acest lucru creează o dificultate în cazul în care ar fi nevoie de evacuarea pacienților într-o situație de urgență.

Tot din raportul ISU- tabloul electric general aflat în subsolul Spitalului de Urgență Pitești este într-o stare avansată de coroziune și poate fi un risc de incendiu.

Verificări au fost făcute și în Ambulatoriul Spitalului Județean de Urgență Pitești. În cabinetul Ortodonție, unitul dentar prezintă un grad avansat de uzură, motiv pentru care inspectorii DSP au cerut înlocuirea lui. Și în aceeași locație au fost dispuse și măsuri de igienizare.
Aștept rapoartele de control ale tuturor instituțiilor implicate. Din comisie fac parte: DSP, ISU, DSVSA, ITM și CAS Argeș
.

De asemenea, pe tura de noapte, pe toate Secțiile spitalului nu există personal suficient care să asigure evacuarea în siguranță, în caz de urgență, a pacienților netransportabili sau care necesită sprijin la evacuare”, a transmis Radu Perianu, prefectul județului Argeș.

Citește și Ce nereguli s-au găsit la Spitalul de Urgență Pitești. Amendă pentru că sunt pacienți care așteaptă prea mult

Citește și SJU Pitești: „Ne străduim să îmbunătățim timpii de așteptare și să venim în sprijinul bolnavilor”

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Incendiu în Ilfov. Degajări mari de fum după ce două case au luat foc în Chiajna

Duminică, 8 noiembrie 2026, un incendiu s-a produs la 2 case cu regim de  înălțime P+1, pe strada Grigore Eremia, […] Citește!

Nicolae Stanciu a devenit campion al Chinei după un final de sezon incredibil

Nicolae Stanciu, căpitanul naționalei României, a câștigat titlul de campion al Chinei alături de Dalian Yingbo, după un final de […] Citește!

Anastasia Fusea a câștigat medalia de bronz la Cupa Mondială de sabie pentru juniori de la Budapesta

Scrimera română Anastasia Fusea, legitimată la CS Dinamo București, a obținut medalia de bronz în proba feminină de sabie din […] Citește!

Daria Silișteanu, două medalii de aur și un record național la Jocurile Olimpice de Tineret

Înotătoarea română Daria Silișteanu, în vârstă de 17 ani, a încheiat participarea la Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar […] Citește!

Tragedie în Masivul Retezat. Un turist a murit după ce a alunecat pe gheață. A fost căutat toată noaptea

Un turist și-a pierdut viața în Masivul Retezat, după ce a alunecat pe o porțiune acoperită cu gheață și a […] Citește!

Accident în Reșița, provocat de o șoferiță de 21 de ani care consumase alcool. Un adolescent a ajuns la spital

O tânără de 21 de ani este cercetată penal după ce a provocat un accident rutier în Reșița, în noaptea […] Citește!

Dunărea, la un nivel îngrijorător de scăzut: Debitul este de aproape trei ori mai mic decât normalul lunii noiembrie

Dunărea continuă să înregistreze debite extrem de reduse pentru această perioadă a anului, iar prognozele hidrologilor nu indică o îmbunătățire […] Citește!

Final tragic al căutărilor din Munții Retezat: Turistul căzut de pe creastă a fost găsit mort, după o noapte întreagă de intervenție

Operațiunea de salvare desfășurată în Masivul Retezat s-a încheiat tragic. Turistul care a căzut sâmbătă seară de pe creasta dintre […] Citește!

Argeș. Spitalul Municipal Câmpulung angajează

Spitalul Municipal Câmpulung organizează concurs pentru ocuparea unui post vacant de asistent medical generalist debutant, cu studii postliceale (PL), în […] Citește!

Donald Trump vrea să aducă luptători la Casa Albă

Președintele american Donald Trump a anunțat sâmbătă, 7 noiembrie, că i-a propus lui Dana White, directorul executiv al Ultimate Fighting […] Citește!

Captură de aproape 1,8 milioane de lei la Giurgiu: mii de produse suspecte, țigări fără timbru și bijuterii descoperite în bagaje

Controalele efectuate în ultima săptămână pe DN5, în județul Giurgiu, au scos la iveală cantități importante de mărfuri pentru care […] Citește!

Giurgiu: Adolescent de 16 ani, reținut după ce ar fi bătut un băiat de aceeași vârstă. Victima, internată în București

Un conflict între doi adolescenți de 16 ani, izbucnit într-o localitate din județul Giurgiu, s-a încheiat cu unul dintre băieți […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Cea mai proastă şi coruptă conducere din istoria Consiliului Judeţean Argeş

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete