Un copil român de doar 8 ani a murit într-o stațiune din Bulgaria, sub privirile mamei, după ce salteaua sa a fost trasă în larg.
Citește și: Cristian Cioacă a fost eliberat din închisoare
Un băieţel în vârstă de 8 ani din România s-a înecat, în apropiere de staţiunea bulgărească Elenite, într-o zonă în care nu sunt salvamari, potrivit poliţiei din Burgas, transmite Rador. Băiatul a intrat în mare cu mama şi fratele său mai mic. Valurile l-au târât în larg pe copilul care se afla pe o saltea, iar mama nu a reuşit să-l tragă înapoi. Femeia şi-a dus copilul mai mic pe mal şi a cerut ajutor de la angajaţii unei firme de închiriat skijeturi din apropiere. Aceştia au ieşit în larg şi au constatat că băiatul s-a înecat.
Citește și: Marinari români, răniți după ce au căzut de pe o navă
Cadavrul său a fost adus pe plajă şi va fi transportat pentru autopsie la Selecţia de Medicină Legală din cadrul Spitalul General Universitar din Burgas.
0 Comentarii