# Pentru că vechea clădire punea în pericol integritatea micilor spectatori
La Teatrul „Alexandru Davila” și la Teatrul Așchiuță din Pitești au fost realizate expertize tehnice, a declarat directorul Sevastian Tudor.De asemenea, directorul teatrului a mai spus că va închide Teatrul Așchiuță și că acesta se va muta la Centrul Multifuncțional de lângă Primărie, deoarece problemele găsite după expertiza tehnică puteau pune în pericol siguranța și integritatea micilor spectatori.
„Am realizat o expertiză tehnică a clădirii Teatrului Așchiuță, deoarece clădirea având 100 de ani, începe să scârțâie. Clădirea are probleme foarte mari. Am făcut o propunere benefică pentru copii. Ceea ce am văzut în expertiză îmi este teamă pentru copii. Am propus închiderea Teatrului Așchiuță. La primarul Tudor Pendiuc am găsit înțelegere, astfel că spectacolele Așchiuță se vor ține la Centrul Multifuncțional de lângă Primărie. Am remediat în clădire tot ceea ce era de remediat: căile de acces intrare/ieșire sunt foarte multe, avem trape de fum, am schimbat un tablou electric, dar vreau să spun că construcția se prezintă în stare bună la cei o sută de ani pe care îi are”, a declarat într-o conferință de presă Sevastian Tudor.
Directorul Teatrului Al. Davila a avut o declarație critică legată de numărul redus de studenți ce vin la spectacole: „În cadrul parteneriatului «Teatru și studenți», realizat împreună cu Universitatea Piteşti, s-au organizat spectacole pentru aceștia, însă nu am fost mulțumiți de numărul mic de studenți prezenți la aceste spectacole”.
Teatrul „Al. Davila” din Pitești dorește să se extindă și va ajunge și în mediul rural. Primarul comunei Lerești, Ion Berevoianu, a luat legătura cu conducerea teatrului din Pitești, iar în comună s-a construit o clădire unde primarul dorește spectacole pentru tinerii din comună, și nu numai. Alina Şain
0 Comentarii