Argeşul are ministru la Muncă şi Solidaritate Socială
La începutul acestei săptămâni, deputatul PSD de Argeș Simona Bucura Oprescu a fost desemnat ministru al Muncii. „Nominalizarea mea pentru funcția de ministru al Muncii și Solidarității Sociale reprezintă o mare responsabilitate! Îi mulțumesc premierului Marcel Ciolacu pentru încredere! De asemenea, le mulțumesc colegilor mei din Consiliul Politic Național PSD pentru votul de astăzi! Le mulțumesc mult și colegilor din PSD Arges, fără munca alături de ei această zi nu ar fi existat! Îmi doresc să am un parteneriat real și constructiv cu societatea civilă și cu structurile profesionale, patronale și sindicale reprezentative. Sunt pe deplin conștientă că avem foarte multe de făcut și sunt hotărâtă să muncesc eficient atât pentru a schimba lucrurile în ceea ce privește situația azilelor din România, cât și pentru realizarea reformelor asumate prin PNRR, în special privind Legea pensiilor speciale, Legea pensiilor și Legea salarizării!”, a transmis deputatul și ministrul Simona Bucura Oprescu.
„Felicitări pentru nominalizarea pentru portofoliul de Ministru al Muncii Simonei Bucura Oprescu!
Îi urez mult succes în noua funcție colegei noastre de la Argeș! Este, în contextul crizei financiare, dar și al efectelor războiului de la granița noastră, unul din cele mai dificile ministere. Sigur, această schimbare a venit pe fondul unui întreg scandal legat de situația azilelor în care sunt cazate persoanele vârstnice, dar schimbarea de la vârful ministerului nu înseamnă că lacunele din funcționarea centrelor sociale s-au rezolvat de la sine.
Ar trebui să menționăm că, în cea mai mare parte, activitatea de aici decurge în limite normale. Cu toate acestea, anumite schimbări trebuie făcute în profunzimea sistemului.
Portofoliul la care colega noastră s-a angajat este unul cu provocări extrem de dificile și de complexe. De la reforma pensiilor, până la salariile bugetarilor. Să nu uităm că Guvernul condus de președintele Marcel Ciolacu și-a propus ca, până în septembrie, să aibă proiectul privind legea salarizării unitare pentru bugetari și, până la realizarea acestui proiect, este nevoie și de dezbateri consistente pe această lege.
Am încredere că Simona Bucura Oprescu are puterea de muncă și capacitatea de a îndeplini aceste deziderate. Experiența acumulată în mediul privat ca tânăr antreprenor, experiența în administrația publică locală și ca vicepreședinte al Consiliului Județean Argeș, experiența din mandatele de parlamentar și de la conducerea Comisiei pentru Administrație Publică și Amenajarea Teritoriului din Camera Deputaților, precum și, mai ales, dăruirea în orice proiect în care este implicată sunt atuuri care o recomandă pentru un portofoliu ministerial de această anvergură.
Cunoaște bine problemele de natură socială, pentru că am colaborat în multe proiecte care vizau latura protecției sociale din județul Argeș. De aceea, sunt convins că va duce cu demnitate la bun sfârșit angajamentul asumat!”, a transmis Ion Mînzînă, președintele CJ Argeș și PSD Argeș.
M.S.
Citește și Deputatul Simona Bucura Oprescu adoptă un fag din ”Pădurea poveștilor nemuritoare”
0 Comentarii