Web Analytics
scris miercuri, 09.12.2015

S-a găsit acarul Păun… Un consilier de la Primăria Câmpulung, amendat cu 5.000 de lei de Inspecţia în Construcţii pentru demolările de la Casa de Cultură

# Aurelia Bleotu a picat la mijloc în războiul surd dintre Andrei şi Ţâroiu
Casa de Cultură „Tudor Muşatescu” din Câmpulung este un monument istoric şi de arhitectură care se adaugă altor obiective asemănătoare afectate de un proiect de reabilitare eşuat. În urmă cu mai mult de un deceniu au început lucrările de consolidare şi reabilitare, însă „abilitatea” executantului (Romconstruct Holding Bucureşti), o presupusă lipsă de fonduri la Ministerul Culturii (prin Institutul Naţional al Patrimoniului), problema dublei proprietăţi asupra imobilului (Tiparg deţine o parte a acestuia) şi neputinţa autorităţilor locale au făcut ca monumentul să ajungă o ruină. Rămasă încă în folosinţa INP, clădirea nu a fost preluată de Primăria Câmpulung tocmai din cauză că există mai multe litigii între constructor şi Institut.
O anexă a Casei de Cultură, amfiteatrul de vară, nu a fost afectată de lucrări, ci doar de trecerea timpului şi lipsa de îngrijire. Locul care altădată găzduia Festivalul rock „Posada” devenise sursă de combustibil solid pentru ţigani, astfel că anul trecut a apărut ideea demolării şi a amenajării unei parcări în acea locaţie. Fostul primar Călin Andrei a propus acest lucru celor din Consiliul Local, astfel că în bugetul pe acest an au fost prinse fondurile necesare îndeplinirii scopului propus. Soarta a făcut ca la început de 2015 să intervină pierderea mandatului de către Călin Andrei, urmând, apoi, nebunia în administraţie. O nebunie de care nu a scăpat nici amfiteatrul de vară…

Autoritățile nu au mișcat nimic o jumătate de an

În noiembrie 2014, pe timpul lui Călin Andrei, a fost emis un certificat de urbanism, având ca titular Municipiul Câmpulung, iar ca obiect, desfiinţare amfiteatru de vară. Nu s-a mişcat nimic timp de o jumătate de an, iar în mai 2015, pe timpul interimatului lui Liviu Ţâroiu, a apărut autorizaţia de construire necesară desfiinţării amfiteatrului şi amenajării unei parcări. În doar câteva zile s-a intervenit, iar amfiteatrul a fost ras cu buldozerul. A fost momentul în care s-a trezit opoziţia: liberalii din Consiliul Local au reclamat faptul că lucrările au început pe ascuns, iar efectul a constat în stoparea activităţii. Între timp s-a descoperit şi grozăvia: nu exista aviz de la Institutul Patrimoniului, prin Direcţia de Cultură Argeş. Val-vârtej a venit şi Inspectoratul de Stat în Construcţii Argeş şi a aplicat o amendă în cuantum de 5.000 de lei. Nu a primit-o nici Călin Andrei, nici Liviu Ţâroiu, ci „Acarul Păun”: consilierul superior Aurelia Bleotu, din cadrul Direcţiei de Urbanism a Primăriei Câmpulung.
Discuţiile s-au încins. Ţâroiu a pasat răspunderea către vechea conducere a Primăriei, în sensul că fostul primar trebuia să solicite avizul de la Monumente, iar liberalii au sugerat faptul că primarul interimar a grăbit lucrurile cu un scop pecuniar ascuns. Pentru intrarea în legalitate, a fost emis un alt certificat de urbanism, acum se aşteaptă constituirea tuturor actelor necesare eliberării autorizaţiei de construire. Până la reluarea lucrărilor, funcţionarul public sancţionat din cauza capilor Primăriei încearcă să scape de amendă prin intermediul unei contestaţii împotriva procesului-verbal de contravenţie.
Cătălin Ion Butoiu

 

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită