Web Analytics
scris marți, 18.07.2023

Sancțiuni contravenționale în zona popasului de la Dedulești

În ziua de 17 iulie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Drăganu au acționat în zona popasului de la Dedulești, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea faptelor contra persoanei și contra patrimoniului, și respectarea prevederilor legale privind comercializarea produselor agricole.

Sancțiuni contravenționale în zona popasului de la Dedulești

Cu ocazia activităților desfășurate, au fost legitimate 25 de persoane, au fost verificate 12 autovehicule, au fost verificate 4 societăți comerciale din punct de vedere al măsurilor de securitate și au fost controlați 7 producători care comercializau produse agricole.

Citește și Argeș. Cum obții pensia pentru limită de vârstă prin plata retroactivă a contribuției pentru 6 ani

În urma abaterilor constatate, au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 7.380 de lei, după cum urmează:

– 6 sancțiuni, în valoare totală de 1.800 de lei, conform Legii 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol;

– 2 sancțiuni, în valoare de 580 de lei, conform OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice;

– 3 sancțiuni, conform H.G. 301/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

PSD cucerește cu greu Muscelul

Câmpulungul și multe dintre localitățile rurale din zona Muscel au făcut deseori tabără distinctă față de restul județului din punct de vedere al...