La dezbaterea pe tema variantei optime a autostrăzii Piteşti – Sibiu, organizată de Compania Naţională de Drumuri joi, 26 noiembrie a.c, în Sala mare a Consiliului Judeţean Argeş, au participat şi reprezentanţii sindicatului Automobile Dacia. Ion Iordache, viceliderul sindical de la Dacia, s-a arătat nemulţumit de dezbaterile lansate de CNADNR în judeţele pe teritoriul cărora va trece autostrada, afirmând că aceste dezbateri au o singură concluzie, aceea că tronsonul Piteşti-Sibiu nu se va realiza. Ion Iordache a mai anunţat şi un mare miting de protest împotriva Guvernului Cioloş, la care vor participa membrii sindicatului Dacia, dar şi toţi cei care sunt interesaţi de construcţia autostrăzii Piteşti-Sibiu. „Prezentarea celor 4-5 variante este mărul otrăvit care se aruncă nouă şi celor de la Vâlcea, zice dezbateţi! Dezbateţi, domnilor din Argeş, şi când veţi ajunge la o concluzie cu cei de la Vâlcea, vă facem autostrada. Cei de la Renault ne-au informat că în 2020, îşi vor stinge motoarele de la Dacia. Această autostradă nu este importantă numai pentru judeţul Argeş, este vitală pentru Muntenia. Cineva doreşte ca Muntenia să rămână închisă, să devină o enclavă, urmărind în continuare dumnealor de la CNADNR să se facă Comarnic-Braşov. Faptul că ne dă să dezbatem noi dacă trece prin ştrandul de la Vâlcea sau nu trece sunt şmecherii pe care nu mă aşteptam ca nişte oameni profesionişti să vină să le prezinte aici. Vă propun să participăm împreună, toţi cei care suntem aici, la un mare miting de protest împotriva Guvernului Cioloş, să găsească soluţii. Discuţiile sunt aiurea!”, a mai spus viceliderul sindicatului Dacia, Ion Iordache.
I.H.B.
Accident cu două victime și cinci mașini în Pitești
Accident rutier produs în municipiul Pitești, pe strada Nicolae Bălcescu (zona Spitalul Militar)....
0 Comentarii