Web Analytics

articol scris miercuri, 18 mai 2011

Generalul Chiriţă s-a lăudat că va ajunge Şeful Statului Major al Armatei

# De unde i s-a tras prăbuşirea. Fraudarea concursurilor de admitere la Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre „Basarab I” din Piteşti este primul capăt de acuzare pentru care au fost trimişi în judecată 112 militari ai Armatei Române. Între aceştia, 2 generali, 24 de ofiţeri, 15 subofiţeri şi maiştri militari şi 71 de caporali, candidaţi la admiterea în instituţia amintită, despre care se crede că au obţinut admiterea fraudulos pentru o şpagă în valoare totală de 82 000 de euro. Concomitent, alţi 70 de candidaţi care au fost prejudiciaţi la aceste concursuri, s-au constituit în parte civilă sau vătămată, solicitând despăgubiri de 194.080 lei şi 52.000 euro. În consecinţă, s-a dispus sechestru asigurator pe averea inculpaţilor în valoare de 2 miliarde lei vechi şi 52 000 de euro. Printre aceştia se numără generalul Mihai Chiriţă, coloneii Belciug şi Diaconu, maiorul Boşotar şi alţii. În cele ce urmează vă vom prezenta un amănunt foarte interesant, şi anume ipoteza care circulă neoficial în mediile militare cu privire la declanşarea acestui scandal.

O ipoteză intens vehiculată printre militari

Surse din mediul militar lansează ipoteza potrivit căreia tăvălugul corupţiei la nivelul instituţiilor militare din Piteşti a început să se rostogolească după ce generalul maior Mihai Chiriţă ar fi început să se laude că, în scurt timp, va deveni şeful Statului Major General (SMG), a doua funcţie în MApN, după ministru, practic comandantul Armatei. În vârstă de 56 de ani, Mihai Chiriţă este unul dintre ofiţerii Armatei Române care are o biografie de invidiat: peste 40 de ani de viaţă militară, doctor în ştiinţe militare, fost comandant al Şcolii Militare “Basarab I” din Piteşti, fost comandant al Şcolii de Aplicaţii “Mihai Viteazul” Piteşti şi al Garnizoanei Piteşti, a deţinut a treia funcţie la nivelul Comandamentului Internaţional din Irak. De asemenea, generalul Chiriţă a deţinut, până în decembrie 2010, una dintre cele mai importante funcţii din SMG, aceea de şef al Direcţiei de Instrucţie şi Doctrine. Încă de la începutul lui 2009, imediat după întoarcerea din Irak, Chiriţă s-ar fi lăudat în diverse cercuri de prieteni, apoi şi în alte împrejurări, că avansarea sa în funcţia de şef al SMG ar fi iminentă. Iar asta se întâmpla în momentul când funcţia respectivă era deţinută de amiralul Gheorghe Marin despre care se spune că era un apropiat al preşedintelui Traian Băsescu. Chiar dacă CV-ul îl recomanda pentru o astfel de demnitate, sunt voci din sistem care speculează că generalul Mihai Chiriţă ar fi deranjat prin lăudăroşenia sa excesivă. Prin urmare, i s-a căutat un punct slab care a fost găsit rapid în predispoziţia sa pentru intervenţii, dincolo de limita legii, în derularea concursurilor organizate de instituţiile de învăţământ militar la comanda cărora s-a aflat la un moment sau altul. Această predispoziţie a generalului Chiriţă era, de altfel, binecunoscută de către ofiţerii Direcţiei Generale de Informaţii a Armatei, dovadă şi faptul că în deconspirarea acţiunilor ilegale ale generalului argeşean “ procurorii au colaborat cu ofiţeri din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, desemnaţi în acest sens de conducerea ministerului”. Mai trebuie spus că, înainte de a fi chemat pentru prima oară în faţa procurorilor, generalul maior Mihai Chiriţă a fost trimis pentru câteva săptămâni la comanda exerciţiului internaţional NATO de la Cincu-Braşov, tocmai pentru a fi rupt temporar de relaţiile sale din minister şi din Garizoana Piteşti şi pentru ca anchetatorii să poată lucra, fără ca acesta să poată interveni cumva în influenţarea unor martori sau ascunderea unor probe.
(Florin Silvestru)

Distribuie!

0 Comentarii

Doi români au fost repatriați din Yemen. MAE le cere cetățenilor să părăsească imediat țara

Doi cetățeni români aflați în Yemen au fost repatriați în siguranță, vineri, cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe (MAE) și al […] Citește!

Doi elevi au ajuns la spital după ce au vapat înainte de ore, într-o școală din București. Un coleg le-ar fi dat dispozitivul

Doi elevi de clasa a VIII-a au ajuns la spital după ce li s-a făcut rău în timpul orelor, la […] Citește!

Tragedie pe DN1, la Predeal: O femeie de 60 de ani a murit după ce mașina pe care o conducea s-a izbit frontal de un autobuz

Un accident rutier mortal a avut loc vineri, 13 noiembrie 2026, pe DN1, în zona stațiunii Predeal, din județul Brașov. […] Citește!

Anchetă la liceul din Neamț, după ce 23 de elevi au ajuns la spital cu simptome de intoxicație. Ce au descoperit pompierii

Ancheta continuă la liceul din Săbăoani, județul Neamț, după ce 23 de elevi au ajuns la spital cu amețeli, grețuri, […] Citește!

Vlad Pascu, judecat într-un nou dosar de droguri. Ar fi început să consume substanțe interzise la 13 ani

Vlad Pascu, condamnat la zece ani de închisoare în urma accidentului mortal de la 2 Mai, urmează să fie judecat […] Citește!

Trei casiere de la Universitatea București, cercetate pentru delapidare

Trei angajate ale casieriei Universității din București sunt cercetate pentru delapidare, fals intelectual și informatic, după ce și-ar fi însușit […] Citește!

Deputatul Dorin Popa, prezent la recepția organizată cu prilejul Zilei Naționale a Algeriei

Deputatul Dorin Popa a participat marți la recepția organizată cu prilejul Zilei Naționale a Republicii Algeriene Democratice și Populare, un […] Citește!

Se caută animalele care au scăpat cu viață din accidentul de pe A1

Un accident produs miercuri, 11 noiembrie, pe autostrada A1, în apropiere de Orăștie, a scos la iveală posibile nereguli în […] Citește!

Expoziţie despre avioane la Câmpulung

Până la finalul acestui an este timp pentru a afla povestea primei fabrici de aeroplane din România, iar asta se […] Citește!

Pitești. Bărbatul care a aruncat deșeuri aiurea în Trivale a fost amendat

Cristian Gentea, primarul municipiului Pitești, a anunțat vineri, 12 noiembrie, că a fost identificată persoana care, în noaptea de miercuri […] Citește!

Unirea României cu Republica Moldova: Prima reacție a UE la scenariul reunificării celor două țări

Uniunea Europeană reacționează pentru prima dată, prin vocea unui oficial de rang înalt, la posibilitatea unirii Republicii Moldova cu România. […] Citește!

„Europa trebuie să fie cu adevărat atentă” – Zelenski trage un semnal de alarmă

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut apel la europeni, joi, să fie deosebit de atenţi la discuţiile între Moscova şi […] Citește!

Omul săptămânii

Dani Coman și Bogdan Andone

Opinie

O reformă administrativă care nu va avea loc

Din ediția tipărită

Incendiul de la „By The Lake” şi Colonelul, un personaj omnipotent care veghează la „liniştea” zonei

Se pare că la Curtea de Argeș nu mai este nevoie doar de pompieri, polițiști și anchetatori. Avem nevoie și […] Citește!

La Câmpulung au venit cinci medici, acum se caută şefi de secţii

Cu Secția Oncologie redeschisă după cooptarea a doi medici și cu Urgențele deservite de încă trei medici, Spitalul Municipal Câmpulung […] Citește!

Primăria Câmpulung merge înainte cu pensionarii

Deși administrația locală beneficiază din plin de experiența consilierilor personali ai șefilor executivului, mai este nevoie și de susținere de […] Citește!

Foto-pamflete

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete