„De n-ai apă și lumină
Tot Păun este de vină,
Când n-ai pâine și tutun
Vinovat e tot Păun”
A devenit în timp un personaj important al mentalului comun românesc, fiind asociat cel mai des cu omul cinstit care muncește din greu, lipsit de apărare și personajul ideal care să plătească oalele sparte din vina și prostia mai marilor săi.
Despre acar, un ziar ceferist din anul 1906 scria cum nu se poate mai bine: ”Săracul, ți-e mai mare mila când îl vezi pe timpul frigului ghemuit lângă macaz, adăstând ore întregi sosirea trenului… apoi unde mai pui serviciile particulare pe care le fac șefilor de gară care le răpesc și puținul timp de repaos… Așa că acestora li s-ar putea mai bine zice robii drumului de fier, iar nu funcționari”.
Personajul de care este legată una dintre cele mai cunoscute expresii din limba română a existat cu adevărat. O scurtă biografie a sa ne arată că s-a născut în 1880, într-o familie de țărani din comuna Jugureni, fostul județ Buzău, azi aflată în județul Prahova. După ce a urmat o scurtă instruire la Buzău, Ion Păun a fost angajat ca acar la stația Vintileanca. Misiunea sa era să schimbe macazul care schimba direcția trecerii unui tren, de unde și vorba „A schimbat macazul”…
Citește și Lecţia de istorie. Un mare patriot ignorat pe nedrept
Se împlinesc în acest an (mai mult ca sigur vor fi ecouri în presă) o sută de ani de la tragicul accident din 2 iulie 1923, care a avut loc în stația Vintileanca, azi Săhăteni. În acea zi fatidică, trenul accelerat 701 ce venea de la București și se îndrepta spre Iași s-a ciocnit de un tren marfar ce staționa. În urma coliziunii, mai multe vagoane din ambele trenuri au fost distruse. 66 de călători au murit, iar 105 au fost răniți.
Acarul Păun, care manevrase macazul, s-a speriat și a fugit, predându-se autorităților abia după cinci zile. Faptul că a fugit a avut un impact mare, stabilindu-se din start vina exclusiv din partea lui. Aceasta și pe fondul unei emoții deosebite create în contextul pierderii a zeci de vieți omenești.
Versiunea finală a anchetei l-a găsit vinovat pe Ion Păun, care nu a observat că acul macazului manevrat s-a defectat și nu s-a închis, trenul de persoane intrând cu viteză în gară și ciocnindu-se de marfar.
Presa vremii, care, bineînțeles, a fost de partea acarului, a scos în evidență un cumul de cauze și circumstanțe ce au dus la nefericitul accident: pentru că avea o întârziere de cinci minute, trenul a intrat în stația Vintileanca cu o viteză mai mare decât cea permisă (50 km/h), o viteză mai mică ar fi limitat mult proporțiile dezastrului; cele două vagoane de călători erau supraaglomerate, cu oameni pe tampoane sau urcați pe vagoane, ceea ce a determinat numărul mare de morți. Între aceștia, numeroși țărani cu familiile care mergeau la Târgul de Drăgaică de la Buzău și soldați care mergeau acasă, în permisia primită cu ocazia marii sărbători. Mai mult decât atât, o bandă de hoți i-a jefuit atât pe cei morți, cât și pe cei răniți, ceea ce a sporit emoția, dând situației o notă macabră.
Deși a fost capul de afiș multe săptămâni și a stârnit multă vâlvă până la cele mai înalte oficialități, condamnat a fost doar acarul Păun, chiar dacă acea culpă era clar colectivă: șeful gării, care nu se afla la post fiind călător chiar în trenul cu pricina, rănit grav și el, dar și un frânar, un impiegat și mecanicul locomotivei.
A făcut închisoare până în 1936, când a fost eliberat. Din nefericire, la scurt timp a murit. Culmea este că după ce a murit a sosit și achitarea sa. Se spune că stigmatizarea suferită de familie a fost atât de mare, încât la aflarea veștii soția sa a murit și ea.
În 2007, acarul Păun a fost introdus în Dicționarul de argou al limbii române cu următoarea definiție: ”Persoană învinuită pe nedrept de comiterea unei infracțiuni pentru acoperirea adevăraților vinovați”. Oare de ce?
Prof. dr. Cornel Carp
Citește și Lecţia de istorie. Cazul sublocotenentului Ciulei
Citește și Lecţia de istorie. Evoluţia armatei din Argeş până la Războiul de Independenţă
0 Comentarii