15 iunie 1889: S-a stins din viață genialul poet român MIHAI EMINESCU

În ziua de 15 iunie 1889 s-a stins din viață genialul poet român MIHAI EMINESCU.

Luceafărul literaturii române, Mihai Eminescu, s-a nascut la 15 ianuarie 1850. A dus o activitate literară fară egal şi a lăsat în patrimoniul literaturii române o comoară inedită, opera sa devenind cartea de căpătâi al fiecaruia dintre noi.

Moartea geniului a venit prea devreme, la vârsta de doar 39 ani.

În jurul mortii lui Eminescu s-au scris multe dar s-au speculat şi mai multe. Biografii eminescieni au omis sau considerat fanteziste unele dintre relatarile legate de dispariţia fizică a marelui poet. Cunoscutul eminescolog prof. Nae Georgescu vorbeste în “Dosarul morţii lui Eminescu” despre existenţa unui martor ocular, care, la multi ani de la moartea poetului, a povestit ca i-a stat alături în ultimele sale clipe de viaţă.

Că era lîngă Eminescu în momentul în care poetul a fost lovit cu o cărămidă în cap, pe la spate, lovitură de la care i s-a tras sfîrşitul. Marturiile lui au fost consemnate în Universul, la 28 iunie 1926.

Acest martor era Dumitru Cosmănescu, “nea Dumitrache“, intr-o vreme fost coafor al Regelui. Omul îşi avea prăvălie sub vechiul Jockey-Club, şi “îl servea” adeseori pe Eminescu, care venea acolo împreună cu alţi prieteni.

“Cînd s-a întîmplat nenorocirea că s-a îmbolnăvit, Eminescu a fost dus la Şuţu, unde i s-a dat o camera a lui, mai buna ca altora. Mă chema tot pe mine să-l servesc şi acolo, şi mă duceam bucuros“, a susţinut frizerul.

Soarta a făcut ca frizerul Dumitrache sa fie în ziua aceea, în ora aceea, chiar în minutul acela alaturi de Mihai Eminescu. “Venisem la Şuţu, cam pe la 3 dupa amiază“, a povestit nea Dumitrache.

“Pe la vreo 4, cum era cald în cameră, Eminescu zice uitandu-se lung la mine: “Ia ascultă, Dumitrache, hai prin grădină, să ne plimbam şi să te învăţ să cînţi Deşteaptă-te, Române!” Eu, care ştiam ca nu e bine sa-i fac împotrivă am ieşit cu el în grădina, unde se vede ca-l trăgea soarta. Şi a început să cînte Desteaptă-te, Române, şi eu după el. Cînta frumos, avea voce“, a relatat fostul frizer.

Teiul lui Eminescu de la Iaşi, România

“Cum mergeam amandoi, unul langa altul,“ si-a continuat omul, povestea, ” vine odată pe la spate un alt bolnav d’acolo, unu’ furios, care-a fost director sau profesor de liceu la Craiova şi, pe la spate, îi dă lui Eminescu în cap cu o cărămidă pe care o avea în mînă. Eminescu, lovit după ureche, a căzut jos cu osul capului sfărîmat şi cu sîngele siruindu-i pe haine, spunîndu-mi: “Dumitrache, adu repede doctorul că mă prăpădesc. Ăsta m-a omorît!”L-am luat în braţe şi l-am dus în odaia lui, unde l-am întins pe canapea.

I-am potrivit capul pe perna şi, cînd am tras mîna, îmi era plina de sînge. Au venit doctorii, cu Şuţu în cap, şi ne-au spus să tăcem, să nu s-audă vorba afară, că nu e nimic. Dar după o jumatate de oră, bietul Eminescu murise !“, a marturisit Dumitru Cosmescu.

Această variantă a morţii dramatice a lui Mihai Eminescu nu apare în nici una dintre biografiile cunoscute ale poetului scrise de G. Calinescuă, George Munteanu, Muraraşu sau Petru Vintilă.

Citește și:

• Două zile de folk și rock pe Plaja Veche din Budeasa
• Piteştiul scrie istorie cu FILSTREET, primul festival internaţional de literatură în stradă organizat în România
• Lecţia de istorie. Transfăgărăşanul – trista oglindă a judeţului Argeş

Iata cum prezinta G.Calinescu incidentul, în 1932, în prima editie a “Vietii lui Mihai Eminescu“: “..Petre Poenaru, care, jucînduse ca din întîmplare cu praştia, îl izbi în frunte (pe M. Eminescu, n.n) cu o pietricică. Contrar zvonurilor melodramatice, Eminescu n-a suferit prea mult de pe urma asa-zisului atentat, care îi pricinuise o simplă zgîrietură“.

SCENARIUL LUI SCIPIONE

Scipione Badescu, redactor al Curierului de Botosani a relatat (exagerand vulgar, dupa parerea profesorului Nae Georgescu) cateva aspecte ale suferintei lui Eminescu din ultimele zile ale vietii, relatari citate inclusiv de George Calinescu:

“De 7 nopti, de cand stau langa nenorocitul, numai astazi a putut fi scos din camasa de forta, avand niste furii ce seamana mai mult a turbat decat a alienat. Indata ce-l dezleaga, rupe tot cu-o putere de fiara si striga de produce un ecou ingrozitor in spital, unde se afla 80 de alienati, afara de femei, dar nici unul in starea grozava a lui. Capul ii este spart si umflat; nu pot insa afla de la nimeni cine-a comis aceasta cruzime contra lui“.