Web Analytics

articol scris duminică, 11 iunie 2023

Profesorii care au făcut grevă vor avea salariul mai mic cu 30% în mai

Profesorii care nu și-au ținut orele în luna mai vor primi peste câteva zile salarii tăiate cu 30%.   „Nu ne lăsăm”, spun totuși mulți dintre dascăli, sperând să obțină mai mult decât le-au propus reprezentanții Guvernului. Liderii de sindicat s-au consultat, sâmbătă, timp de câteva ore cu colegii din țară pentru a decide următoarea mutare. Duminică, Guvernul ar trebui să anunțe dacă vor fi anulate probele orale de la examenul de Bacalaureat.

Citește și: O nouă ofertă a Guvernului pentru sindicate: Majorare cu 25% a salariilor

Săptămâna viitoare vor fi plătite salariile angajaților din Educație pe luna mai, care include și primele 8 zile de grevă. Statele de plată au intrat deja în sistemul informatic și au fost trimise spre verificare inspectoratelor școlare. Ministerul precizează că salariul reprezintă contravaloarea muncii depuse și îi avertizează pe directori că răspund pentru listele de pontaj. Așadar, salariații trebuie plătiți doar dacă au venit la serviciu și au desfășurat activitățile din fișa postului.

Citește și: Coliziune între două trenuri încărcate cu substanțe periculoase, evitată în ultima clipă. Unul dintre mecanici ar fi fost beat 

Anul școlar, în forma sa actuală, se încheie vinerea viitoare. Ministrul Educației nu a detaliat cum vor fi înghesuite lecțiile din trei săptămâni în câteva zile. Asta, în scenariul fericit cu toți profesorii la catedră de luni.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Furtuna Charles a paralizat Portugalia: Sute de zboruri anulate, școli și magazine închise

Portugalia se confruntă miercuri, 11 noiembrie 2026, cu un nou episod de vreme extremă, după ce furtuna Charles a ajuns […] Citește!

Pitești. Târg de adopții în premieră, în Piața Vasile Milea

Piteștiul devine, pentru trei zile, locul în care iubitorii de animale pot face o faptă bună și, poate, își pot […] Citește!

Scandalul cabanelor Romsilva: investiții consistente, venituri neclare și acuzații privind folosirea lor în interesul unor baroni locali

Fosta ministră a Mediului, Diana Buzoianu (USR), a atras atenția asupra situației financiare a mai multor cabane în care Romsilva […] Citește!

„Culori de pace” și frumusețea satului românesc, într-o nouă expoziție de pictură la Muzeul Golești

Muzeul Golești găzduiește, în perioada 11 noiembrie – 15 decembrie 2026, expoziția „Culori de pace”, un eveniment artistic dedicat sensibilității, […] Citește!

Primăria Budeasa angajează. Care sunt posturile

O nouă oportunitate de angajare, primăria comunei Budeasa organizează concurs pentru ocuparea a trei posturi de muncitor calificat în cadrul […] Citește!

FC Arges învinge Dinamo şi ia o mare gură de oxigen după zece meciuri fără victorie

FC Argeș a produs surpriza etapei a 15-a din SuperLiga, după ce a învins liderul, echipa Dinamo București, scor 2-1, […] Citește!

Ziua Veteranilor, omagiu adus de Brigada 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa”

Miercuri, 11 noiembrie 2026, Militarii Brigăzii 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa” au adus un omagiu celor 8 camarazi căzuți la […] Citește!

Pitești. Eveniment militar, la Muzeul Județean

Muzeul Județean Argeș a participat la evenimentul aniversar dedicat împlinirii a 183 de ani de la înființarea Artileriei în Armata […] Citește!

Spania interzice TikTok: de la ce a început scandalul

Guvernul Spaniei a cerut ca TikTok să-și suspende operațiunile în Spania până când va elimina materialele privind abuzul sexual asupra […] Citește!

Diana Șoșoacă, trimisă în judecată pentru ultraj

Europarlamentarul Diana Șoșoacă a fost trimisă în judecată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru […] Citește!

Ambele unități ale centralei nucleare de la Cernavodă vor funcționa la putere nominală începând de sâmbătă 

Nuclearelectrica anunță că Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă va fi reconectată la Sistemul Energetic Național în 12 […] Citește!

Șase persoane audiate de polițiștii din Prahova, după ce o fată de 14 ani ar fi fost violată, apoi constrânsă să își retragă plângerea

Polițiștii au făcut șase percheziții domiciliare în Ploiești, Râfov, Valea Călugărească și Dumbrava, din județul Prahova, într-un dosar penal care […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

O reformă administrativă care nu va avea loc

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete