Web Analytics
scris vineri, 19.05.2023

Restricții de circulație pe Centura București, două nopți la rând

În nopțile de vineri și sâmbătă, 19 mai, ora 22:00 – 20 mai, ora 05:00 și 20 mai, ora 22:00 – 21 mai, ora 05:00, se va închide traficul în zona accesului dinspre DN Centura București pe DN 4, pe sensul de deplasare spre București, în vederea executării lucrărilor de așternere a mixturii asfaltice la pasajul care supratraversează Centura București în zona km 30+000.

Restricții de circulație pe Centura București, două nopți la rând

În intervalele în care va fi instituită măsura de închidere accesul autovehiculelor către București se va desfășura deviat pe următoarele rute alternative: DN CB – str. Leordeni – DN 4 – București, DN CB – șos Berceni – București.

Citește și Studenții protestează, azi, în fața sediilor PSD, PNL și la Ministerul Educației

Lucrările se desfășoară în cadrul proiectului „Lărgire la 4 benzi a centurii rutiere a Municipiului București Sud între A2, km. 23+600 și A1, km. 55+520 – Lot 1: Amenajare nod rutier DN CB – DN 4 (Oltenița) km. 29+500 – km 33+190”.

Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale și autostrăzi pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360 sau accesând pe prima pagina în caseta din stânga: – DISPECERAT – Situatia Drumurilor Naţionale, dar și pagina de FB https://www.facebook.com/cnadnr/.

                                                                                                                                   

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *