Web Analytics
scris vineri, 19.05.2023

FC Sevilla şi AS Roma vor juca finala Europa League

Formaţiile FC Sevilla şi AS Roma s-au calificat, joi seară, în finala Ligii Europa, trecând în semifinale de Juventus Torino, respectiv de Bayer Leverkusen, transmite News.ro. În returul semifinalelor, Roma a remizat cu Leverkusen, iar Sevilla a învins Juventus cu 2-1, după prelungiri. Finala se va disputa în data de 31 mai, la Budapesta.

FC Sevilla şi AS Roma vor juca finala Europa League

Citește și: Emoții mari în Trivale: FC Argeş – Petrolul Ploiești

Sevilla, echipă care deţine recordul de trofee în competiţie (Cupa UEFA/Europa League), şase la număr (2005/20006, 2006/2007, 2013/2014, 2014/2015, 2015/2016, 2019/2020), a învins-o pe Juventus cu scorul de 2-1, după prelungiri, pe stadionul ”Ramon Sanchez Pizjuan”. După 1-1 la Torino, Juventus a deschis scorul prin sârbul Dusan Vlahovic (65), dar andaluzii au egalat la scurt timp, prin Suso (71), fostul jucător al lui AC Milan. Argentinianul Erik Lamela (95) a marcat golul victoriei şi al calificării. În cealaltă semifinală, AS Roma, care a câştigat cu 1-0 pe Stadio Olimpico, a fost dominată de Bayer Leverkusen, însă a rezistat până la final (0-0).

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Vot pe banii câmpulungenilor

Ultima întrunire a consilierilor locali din Câmpulung care își încheie mandatul în această săptămână a avut loc cu ocazia unei ședințe extraordinare...

Un bulevard de multe milioane

Valoarea proiectării și a execuției rezultată din licitația prin care a fost desemnat executantul lucrărilor de reabilitare a fost de 5.530.577,91...