Web Analytics
scris vineri, 02.10.2015

Argeșenii își vor putea spune păsurile într-un sondaj intern PSD

Congresul PSD din 11 octombrie pentru alegerea președintelui oferă și prilejul realizării unui amplu sondaj național menit să ofere partidului o idee despre campania electorală și poziționarea social-democraților. PSD-ul va distribui la nivel național peste 4 milioane de chestionare, o parte dintre ele ajungând și în județul Argeș.  În chestionare ar urma să figureze opt întrebări legate de politici publice, administrație locală și alte probleme care merită semnalate. „Problemele cele mai importante din județ vor fi prinse în platforma electorală a PSD-ului la nivel național. Ne interesează problemele curente ale oamenilor din fiecare zonă în parte. La nivelul Argeșului, aceste chestionare vor fi centralizate pe localități. La sfârșitul lunii octombrie vă vom arăta și dumneavoatră problemele semnalate de cetățeni în Argeș. Ne interesează problemele reale cu care se întâlnesc argesenii și vom încerca să facem ceva”, a precizat Ion Georgescu, presedintele executiv al PSD Argeș.

Argeșenii își vor putea spune păsurile într-un sondaj intern PSD

A.V.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...