Web Analytics

articol scris marți, 14 martie 2023

Parlamentul a adoptat legea prin care oina e declarată sportul naţional al României

Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, proiectul de lege prin care oina este declarată sportul naţional al României, iar 9 mai va fi instituită drept Ziua Naţională a Oinei. Legea merge la promulgare. 

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea Legii nr.69/2000. Astfel, este preconizată instituirea zilei de 9 mai ca Zi naţională a oinei, precum şi instituirea obligaţiei Federaţiei Române de Oină de a prezenta, până la data de 1 octombrie a fiecărui an, activităţile propuse a se desfăşură anul următor, pentru finanţarea directă de la bugetul de stat a programului naţional „Redescoperă Oina”.

Citește și: Rucăr. Reținut pentru că și-a amenințat părinții! Nu avea voie să se apropie de ei

„Oina este sportul naţional al României. Se instituie ziua de 9 mai Ziua Naţională a Oinei. Ziua Naţională a Oinei va fi marcată de către Federaţia Română de Oină şi de către membrii afiliaţi la aceasta, de către cluburi/asociaţii sportive, de către Ministerul Educaţiei şi Ministerul Sportului, prin organizarea şi participarea la evenimente cu caracter sportiv sau social, cu scopul de a informa şi de a promova importanţa practicării sportului naţional, oina, pentru sănătatea populaţiei. Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, societatea civilă, precum şi persoanele fizice sau juridice pot acorda sprijin material sau logistic sau pot pune la dispoziţie, în mod gratuit, bazele sportive aflate în administrare în vederea organizării şi derulării în bune condiţii a manifestărilor consacrate acestei zile”, conform propunerii legislative.

De asemenea, este înfiinţat Programul naţional „Redescoperă oina”, care constă într-un complex de activităţi necesare susţinerii practicării şi promovării acestui joc şi se desfăşoară prin intermediul Federaţiei Române de Oină şi a structurilor sportive afiliate la aceasta pe întreg teritoriul României.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Update. Cum s-a produs accidentul de la Albota, de pe DEx 12, soldat cu trei răniți

IPJ Argeș a revenit cu detalii privind accidentul, soldat cu trei răniți, produs sâmbătă, 14 noiembrie, în jurul orei 16, […] Citește!

Blocaj la granița cu Ucraina: Sute de camioane așteaptă la Vama Siret. Poliția de Frontieră a luat măsuri de urgență

Situație dificilă la Punctul de Trecere a Frontierei Siret, unde sute de transportatori așteaptă să părăsească România și să intre […] Citește!

Amendă uriașă pentru Meta: 805 milioane de euro pentru accesarea fotografiilor utilizatorilor fără acord explicit

Meta, compania care deține Facebook, a primit o amendă de 805 milioane de euro în Italia, după ce autoritățile au […] Citește!

Surpriză la prima ediție Eurovision Asia: O tânără de 19 ani a câștigat marele trofeu

Filipine a scris istorie la Eurovision Song Contest Asia 2026, câștigând prima ediție a competiției muzicale organizate pe continentul asiatic. […] Citește!

Victor Pițurcă, sfat pentru Gică Hagi: „Orice s-ar întâmpla, ar trebui să rămână”

Fostul selecționer al „tricolorilor”, Victor Pițurcă (70 de ani), și-a spus părerea despre demisia lui Gică Hagi de la naționala […] Citește!

Cristian Gațu, în stare critică! Ce se întâmplă cu fostul mare handbalist

Cristian Gațu (81 de ani), unul dintre cei mai mari handbaliști din istoria României, trece printr-o perioadă extrem de dificilă. […] Citește!

FC Argeş a pierdut amicalul cu Rapid

Profitând de pauza competițională, Rapid și FC Argeș au jucat un meci amical astăzi. Giuleștenii s-au impus cu 1-0, prin […] Citește!

Rwanda critică decizia Congo de a-l susține pe Dacian Cioloș pentru șefia Francofoniei

Ministrul de externe al Rwandei, Olivier J.P. Nduhungirehe, a reacționat la decizia Republicii Democrate Congo de a-și retrage candidatul din […] Citește!

caldura termoficare

Argeș. Situația avariilor la rețeaua de termoficare din Războieni

Sămbătă, 14 noiembrie 2026, Primăria Municipiului Pitești a postat pe pagina sa de facebook că Termo Calor Confort S.A. a […] Citește!

Fratele șefei Secției de contencios de la ÎCCJ, condamnat pentru exploatarea ilegală de balast

Marius Traian Tămagă, fratele judecătoarei Elena Diana Tămagă, președinta Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație […] Citește!

Ucraina ataca Rusia

Ucraina lovește adânc în Rusia. Incendii la un centru petrolier strategic și atac asupra unei baze aeriene militare

Ucraina a lansat noi atacuri la mare distanță asupra unor obiective strategice de pe teritoriul Rusiei, vizând infrastructura petrolieră și […] Citește!

Leordeni. Fiul și-a agresat mama. Arestat preventiv

Polițiștii din Leordeni au fost sesizați, la 13 noiembrie, cu privire la o stare conflictuală între o femeie, de 68 […] Citește!

Omul săptămânii

Dani Coman și Bogdan Andone

Opinie

O reformă administrativă care nu va avea loc

Din ediția tipărită

Incendiul de la „By The Lake” şi Colonelul, un personaj omnipotent care veghează la „liniştea” zonei

Se pare că la Curtea de Argeș nu mai este nevoie doar de pompieri, polițiști și anchetatori. Avem nevoie și […] Citește!

La Câmpulung au venit cinci medici, acum se caută şefi de secţii

Cu Secția Oncologie redeschisă după cooptarea a doi medici și cu Urgențele deservite de încă trei medici, Spitalul Municipal Câmpulung […] Citește!

Primăria Câmpulung merge înainte cu pensionarii

Deși administrația locală beneficiază din plin de experiența consilierilor personali ai șefilor executivului, mai este nevoie și de susținere de […] Citește!

Foto-pamflete

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete