Web Analytics
scris marți, 14.03.2023

Rucăr. Reținut pentru că și-a amenințat părinții! Nu avea voie să se apropie de ei

Un bărbat în vârstă de 41 de ani, din Rucăr, cu antecedente penale, a ajuns în arest pentru că, în repetate rânduri, a pătruns în gospodăria părinților săi, adresându-le amenințări cu acte de violență, deși împotriva sa era emis un ordin de protecție de către instanță.

Rucăr. Reținut pentru că și-a amenințat părinții! Nu avea voie să se apropie de ei

Citește și: Pitești. Spații autorizate în piețe pentru vânzarea mieilor

Polițiștii din Rucăr au făcut cercetări în acest dosar penal, privind săvârșirea infracțiunilor de încălcare de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie a oricăreia dintre măsurile dispuse prin ordinul de protecție și amenințare, reținându-l luni, 13 martie, pe acest muscelean, pentru 24 de ore – după cum aflăm de la Biroul de presă al IPJ Argeș.

Urmează ca miercuri, 14 martie, acesta să fie prezentat în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *