Prezentă la conferința săptămânală a PSD Argeș, deputatul Simona Bucura Oprescu a precizat ce așteptări are de la viitorul preşedinte al partidului. Aceasta a mai menționat că este de acord cu declarația dată pentru „Jurnalul de Argeș” de vicepreședintele PSD Argeș, Ion Mânzână conform că „cei care vor să candideze la șefia partidului nu pot și cei care pot nu vor”: „Din punctul meu de vedere președintele PSD Argeș trebuie să fie un coleg care oferă garanții organizației. (…) Până în momentul acesta singurul coleg care și-a anunțat ideea de a candida este Cătălin Rădulescu. Sper să mai fie și alți colegi care să candideze. Dintr-un anumit punct de vedere sunt de acord cu declarația colegului meu dl. Ion Mânzână că sunt unii care vor să candideze dar nu pot și unii care pot dar nu vor. Consider că în PSD sunt mulți colegi care pot dar nu vor. Sper că din aceștia, o parte să-și asume această candidatură”, a precizat Simona Bucura Oprescu.

A.V.



0 Comentarii