Web Analytics
scris joi, 09.03.2023

Piteşteanca Lavinia Chiţu joacă teatru în limbajul semnelor la Teatrul de Comedie

Lavinia Chițu, din Pitești, a reușit să se impună în România ca o promotoare de prima clasă a limbajului semnelor, venind în sprijinul persoanelor cu dizabilități, la început surdo-muți, apoi și cu alte dizabilități. Acum două săptămâni a fost la deschiderea oficială a evenimentelor culturale din orașul Timișoara – Capitală culturală europeană în 2023 – și a tradus la trei trupe de teatru în limbajul semnelor.

Piteşteanca Lavinia Chiţu joacă teatru în limbajul semnelor la Teatrul de Comedie

Lavinia Chițu este membră a unui teatru independent din București, „Școala de jocuri”, dar a ajuns să joace pe scena Teatrului de Comedie. Iată ce ne-a declarat: „Copiii cu dizabilități nu pot merge la teatru, la operă sau la un muzeu fiindcă deranjează. Deși au aceleași nevoi ca noi, doar că se manifestă diferit, în România secolului XXI, încă nu s-a găsit o cale ca ei să poată beneficia în egală măsură de un proiect cultural la fel ca un copil tipic.

Pe final de an, mai precis în ziua de 18 decembrie, ne-am propus să scoatem la teatru 100 de copii cu dizabilități și tipici deopotrivă, la București. În cele 21 de reprezentații de până acum, am dovedit că acest spectacol – „Închide ochii și ai să vezi mai bine” – are rezultate terapeutice imediate. 2080 de copii cu dizabilități împreună cu familiile lor au venit la teatru în cele 21 de reprezentații! Ne mai așteaptă… 76.000 de copii cu dizabilități să ajungem la ei!

Citește și Întâlnire cu tânăra care e prima interpretă autorizată în limbajul semnelor

Copiii cu dizabilități care, de obicei, au reacții după luni, poate ani de terapie, la noi devin parte din poveste, imediat ce spectacolul a început. Copiii care, de obicei, nu stau într-un loc mai mult de 5 minute, la noi la spectacol au ajuns la performanța de a sta până la sfârșit, aproape o oră. Copii și adulți care nu aud cântă la sfârșit cântecul din spectacol. Copii care nu pot vedea povestesc zile bune la rând și în amănunt cum a fost la noi, ce culori aveau păpușile, decorul, cum arată actorii.

O să mai avem un spectacol pe 19 martie la București, tot la Teatrul de Comedie, acesta fiind singurul spectacol din România care e accesibilizat pentru 9 tipuri de dizabilități în același timp! Adică noi jucăm pe scenă și avem ca public copii cu dizabilități, dar și cei normali, ca noi! Eu fac traducere în semne, în timp real, tot spectacolul pentru surzi, iar colegul meu Andrei Cristea, tot în timp real, le povestește interpretarea narativă pentru nevăzători”.

Trupa de teatru e formată din Oana Popa (scenarist și regizor), Lavinia Chițu, Varinia Mitrea, Andrei Cristea, Alexandra Pribeagu, Iulian Vrabete și Andreea Maria Popescu ș.a.
Numit de criticii de teatru „spectacol-fenomen terapeutic”, „Închide ochii și ai să vezi mai bine” se dorește a fi un spectacol mai mult decât incluziv. Piesa reprezintă o adaptare scenică inedită după „Povestea seminței”, scrisă de Dumitru Radu Popa, și este o poveste cu ajutorul căreia copiii curioși pot să înțeleagă mai bine lumea în care cresc. Cei mici sunt invitați să descopere aventurile unei semințe care nu știe ce fel de sămânță este. Ea îi conduce pe copii în lumea plantelor și a animalelor, întâlnind, pe drum, tot felul de personaje care îi dau anumite lecții despre Empatie, Iubire, Grijă, Neuitare, Cunoaștere, Speranță.

Citește și Povestea tinerei din Piteşti care traduce muzică pentru surzi şi face carieră în străinătate

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...