Un incendiu a izbucnit miercuri (15 februarie), seara, la hala de producție aparținând firmei italiene „Tecnostir” care producea subansamble pentru fiare de călcat profesionale, la Capu Piscului, în comuna Godeni. Cinci echipaje de pompieri s-au luptat cu flăcările vreme de cinci ore. Hala, fiind construită din panouri tip sandwich, a permis incendiului să se propage cu repeziciune, curprinzând pereții și acoperișul și provocând daune materiale estimate la câteva sute de mii de euro, dar, din fericire, fără victime omenești. Pompierii investighează împrejurările în care s-a produs evenimentul și au la dispoziție, pentru cercetări, camerele video cu care erau dotate spațiile.
Roberto și Mauro Donini, proprietarii firmei „Ghidini” din Milano, au venit duminică, 19 februarie, la Godeni, pentru a vedea cu ochii lor dezastrul și a evalua pagubele. Italienii au anunțat că vor să refacă fabrica, liniștindu-i, astfel, atât pe salariați, cât și pe zvonacii care lansaseră speculații că aceștia ar dori să închidă investiția și chiar că și-au dat foc singuri la afacere, pentru a încasa asigurarea.
Citește și Primarul care a fost gazda lui Trump l-a primit, săptămâna trecută, pe argeşeanul Leonard Soare
„Vă dau o veste bună, au sosit aseară italienii pe care eu i-am adus, frații Donini”
„Sunt câțiva consăteni de-ai mei care „se bucură” (oarecum) de incendiul de la fabrica italiană de mașini de călcat „Ghidini”, din Capu Piscului, și ar fi dorit să trăiască precum în lumea a treia, așa cum se vede azi în centrul satului vecin, Cotești…
Mă simt obligat moral, pentru că eu am dorit să aduc o investiție străină în satul meu natal (nu mai exista într-un sat, în județ, în 2005), să-i anunț pe aceștia SĂ LASE FABULAȚIILE și să mulțumească celor care nu au lăsat satul în paragină după 1990, când nu era nici măcar asfalt pe drumul principal…! Să nu trăim într-un mediu de subdezvoltare, noi cu copiii și nepoții!… Tinerii să pună umărul la modernizarea comunei și mai ales să-și aleagă un PRIMAR și UN CONSILIU LOCAL competent, care să aducă prosperitate satului nostru prin finanțările europene viitoare! Patronii italieni din Milano au suferit acum o foarte mare pagubă, dar eu am toată încrederea că vor putea reclădi din temelii totul și vor continua funcționarea unei firme recunoscută în lume, la Capu Piscului! Firma de la Milano, pe care eu am vizitat-o, exporta în Canada, în Australia, în America, Noua Zeelandă, iar la noi avea planuri mari, intenționând să exporte și în Republica Moldova”, a postat Leonard Soare un comentariu pe pagina lui de socializare.
Acesta ne-a declarat: „Vă dau o veste bună, au sosit aseară (19 februarie – n.a.) italienii pe care eu i-am adus, frații Donini; aseară mi-au confirmat, am stat de vorbă cu ei câteva minute, că sunt hotărâți să o refacă, să reconstruiască de la zero. Aseară au fost acolo, iar astăzi se duc să vadă interioarele… Mă bucură că au hotărât să refacă din temelii fabrica, să o repună pe picioare. Ei contribuie foarte mult cu salarii, cu impozite pe teren, pe clădire…”
Citește și Leonard Soare, la Palatul Ducal din Brindisi
0 Comentarii