În această perioadă, directorii unităţilor şcolare din judeţ vor fi evaluaţi de Inspectoratul Şcolar Argeş şi vor primi calificative pentru activitatea managerială desfăşurată în anul şcolar care tocmai s-a încheiat. Directorii şi-au depus deja la ISJ Argeş dosarele conţinând fişa de autoevaluare şi raportul de analiză privind activitatea managerială în anul şcolar 2014-2015, urmând ca până la data de 7 august inspectorii şcolari zonali să verifice dosarele şi să acorde punctajul corespunzător fiecărui director în parte. Între 10-12 august, documentele vor fi luate la puricat şi de inspectorii pentru management instituţional, Simona Teodorescu, Giani Dincă şi Adrian Hernest, iar în perioada 28-31 august punctajele directorilor vor fi discutate în cadrul Consiliului de Administraţie al ISJ Argeş, care va decide asupra calificativelor acordate directorilor. Între 1 şi 15 septembrie, directorii vor afla ce calificative au obţinut, iar nemulţumiţii vor avea posibilitatea de a face contestaţie la Ministerul Educaţiei, în termen de cinci zile de la data comunicării calificativului.
I.H.B.

Combustibilii se scumpesc din august. Cât va costa litrul de benzină
Drumul cu maşina va fi mai scump din august. Acciza creşte, iar asta se va traduce în câteva zeci...
0 Comentarii