La vizita sa în județul Argeș, Liviu Dragnea, coordonatorul politic al PSD la nivel naţional, a recomandat ca alegerile pentru şefia filialei judeţene a partidului să aibă loc cât mai repede, până cel târziu finalul lunii iulie. Actualul preşedinte interimar al PSD Argeş, senatorul Şerban Valeca a precizat la conferința de presă a PSD Argeș că acest lucru nu este posibil mai ales că în județ sunt mai multe localități unde Adunările Generale de Alegeri au fost amânate din motive statutare sau pentru că documentația nu a fost în regulă.
„Sunt şase localităţi din Argeş unde Adunările Generale de Alegeri au fost amânate. Până nu se ţin toate Adunările Generale nu putem ţine Conferinţa Judeţeană. Nu avem cum să facem alegeri pe genunchi pentru că mai avem câteva localități, iar lumea a început să plece în concediu. Eu cred că mai devreme de sfârșitul lunii august nu se pot organiza alegeri”, a precizat Șerban Valeca, unul din candidaţii despre care se ştie că va intra în cursa pentru șefia partidului.
A.V.
0 Comentarii