Medicul şi scriitorul Viorel Pătraşcu îşi va lansa în această lună, la Biblioteca Judeţeană „Dinicu Golescu” Argeş, a opta carte de călătorii. E despre şase destinaţii de vacanţă – Costa Rica, Samos şi Chios (Grecia), Istanbul (Turcia), Puglia (Italia), Gran Canaria (Spania) – e despre locuri minunate de care autorul s-a bucurat în perioada pandemiei. Nici virusul care a speriat o lume întreagă nu l-a putut opri să plece la drum. Are 76 de ani, dar jumătate din viaţă şi-a făcut-o după pofta inimii, călătorind în vacanţe prin locuri de poveste. Şi ce poveste!
„Mă, Viorele, ce-ai căutat, mă, la Moscova?”
Domnule doctor, sunteţi un adevărat globetrotter. De unde această pasiune?
– În 1984 a fost debutul meu în turismul internaţional. Am văzut că românii începuseră să iasă afară, în Europa de Est – în Rusia, Cehoslovacia, Germania Democrată – şi mi-am zis „Hai şi eu!”. De atunci m-am îmbolnăvit. Am luat un virus netratabil. Fără antidot pentru mine. Pasiunea de a călători. Am renunţat la tot: vilă, maşină, colecţie de ceasuri sau nu mai ştiu eu ce. Din ’84 până în ’88 am fost doar în URSS. Timp de cinci ani, până în august 1989, când se punea la cale dărâmarea Zidului Berlinului, am avut paşaport de grup. Nu individual. Şi participam la excursii organizate prin OJT Muntenia.
De ce vă duceaţi doar în URSS?
– Mergeam cu grupul şi acolo aveam voie, eram în comunism, nu? Tatăl meu, născut în 1912, făcea parte dintr-o generaţie în care majoritatea românilor erau rusofobi şi americanofili. Când a auzit că am fost la Moscova, cel mai bun prieten al tatălui meu m-a întrebat: „Mă, Viorele, ce-ai căutat, mă, la Moscova? Eu nu m-aş duce acolo nici pe gratis!” Dom-le, politica e una, iar ce-am văzut acolo (muzee, obiective turistice unice) e alta. Am văzut, de exemplu, în oraşul Gori din Georgia, casa în care s-a născut Stalin, transformată în muzeu, am văzut Patriarhia Armenească de la Ecimiadzin, am văzut superbul oraş Tbilisi…
Citește și Cronică sentimentală la cartea doctorului Viorel Pătraşcu. Vremea vine şi trece degeaba…
„Un pacient, ofiţer de Securitate, mi-a facilitat obţinerea unui paşaport personal”
Când aţi ieşit din ţară mai spre Vest?
– În august 1989, când în marile cancelarii ale lumii se plănuia căderea Zidului Berlinului, am avut un pacient căruia un mare medic dermatolog îi pusese un diagnostic greşit. Era ofiţer de Securitate şi mi-a facilitat obţinerea unui paşaport personal, care mi-a permis să călătoresc cu maşina proprie – o Dacia 1300 – timp de o lună, pe ruta Iugoslavia, Austria, RFG, Franţa, Italia. De atunci, în fiecare an, timp de 38 de ani, mi-am făcut vacanţele numai în străinătate. Chiar şi de mai multe ori pe an. Am călătorit în peste 40 de ţări de pe patru continente: Europa, Asia, Africa, America (de Nord şi Centrală). Am fost în 32 de insule greceşti (sunt doctor în insule greceşti!), dar şi în alte insule care aparţin Croaţiei, Spaniei, Italiei, Portugaliei, chiar şi Turciei. Destinaţii cu totul speciale. Am fost în Singapore, Thailanda, Sri Lanka, Mexic, Republica Dominicană, Mauritius, Costa Rica.
Nu costă mult astfel de excursii?
– Ba da. Dar de 20 de ani lucrez în privat (medic primar dermatolog la Piteşti – n.a.) şi câştig suficient cât să-mi permit această „nebunie”. În primii ani plecam la drum cu salam de Sibiu, caşcaval şi conserve, pate de ficat… N-aveam bani să mâncăm la restaurant. Nici de bere n-aveam… În ’89, la Paris şi la Roma, găzduiţi de români, am dormit pe jos la ei acasă.
Cu cine vă însoţiţi la drum, de regulă?
– Satisfacţia mea cea mai mare este că de când Dan, nepotul meu (azi medic chirurg ortoped), avea 16 ani, l-am luat cu mine, el însoţindu-mă în majoritatea călătoriilor. De la mine a preluat „virusul” şi pasiunea de a face fotografii. Alături de mine şi de el, a fost dr. Mircea Bârsan, un senior al dermatologiei româneşti. A mers cu noi până la vârsta de 92 de ani – acum are 95 – când, în Cappadocia, am vrut să ne urcăm într-un balon, dar n-am mai prins locuri…
„Am donat Bibliotecii Judeţene 11 saci cu cărţi”
Aţi fost influenţat cumva de cărţile de călătorie?
– Da. Au avut un rol important. Până să încep să călătoresc, i-am citit pe Toma George Maiorescu, Pop Simion, Ioan Chirilă (cu „Răsucind fusele orare”), Romulus Rusan, Ion Vitner, Ioan Grigorescu, Neagu Udroiu, Adrian Marino, Petru Comarnescu, Horia Matei… Până-n Revoluţie, românii citeau cu frenezie. Îţi trebuia o „pilă” la librărie ca să-ţi poţi procura cărţile dorite. Azi nu se mai întâmplă asta! Eu cumpăram cărţi atât de multe, încât la mine acasă, peste tot, erau cărţi peste cărţi, iar deasupra – alte cărţi. Cu zece ani în urmă, l-am rugat pe prietenul meu de-o viaţă Mihail Sachelarie să mă scape de o parte din ele; am donat Bibliotecii Judeţene 11 saci cu cărţi! Personal, mai ales în privinţa celor opt cărţi de călătorie pe care le-am publicat, am scris de amorul artei, nereuşind să recuperez, din vânzare, nici măcar o treime din ce am investit.
Câştigul dv. e de altă natură. Vine din acest periplu prin lume…
– Din fiecare călătorie sau vacanţă am tot atâtea albume, cu mii de fotografii, magneţi, scoici şi pietre de prin toate colţurile lumii, plus mici amintiri – statuete, ceramică… Dar să ştiţi un lucru: am 38 de ani de turism internaţional, dar jur cu mâna pe inimă că niciodată nu mi-a trecut prin cap ideea de a nu mă mai întoarce în ţară.
0 Comentarii