Web Analytics
scris joi, 12.01.2023

Viorel Tudose, sponsorul principal de la FC Argeş, spune lucrurilor pe nume: „Trebuie să eliberăm locurile blocate de aceşti jucători pe care îi plătim în continuare”

Întrebat despre transferurile din ultima perioadă, de ceea ce ar mai putea aduce FC Argeș până la reluarea campionatului, Viorel Tudose, sponsorul principal de la FC Argeș, ne-a declarat: ”În concepția de joc a noului antrenor, Marius Croitoru, nu au intrat unii dintre jucătorii care au fost aduși în vară de fostul antrenor, Andrei Prepeliță. A fost nevoie sau urmează să ne despărțim de unii dintre ei, au fost aduși unii jucători doriți de Marius Croitoru și mai sunt în discuții alți trei-patru fotbaliști. Să vedem dacă se vor finaliza… Referitor la plecarea lui Ișfan, părerea mea este că este o plecare normală. Nu voiam să plece Ișfan, având în vedere că ne dorim să facem o echipă puternică la Pitești, dar și Ișfan s-a grăbit; chiar tatăl său a declarat că s-a plafonat la FC Argeș, ceea ce nu este adevărat, și cred că Ișfan și-a dorit foarte mult să plece.

Viorel Tudose, sponsorul principal de la FC Argeş, spune lucrurilor pe nume: „Trebuie să eliberăm locurile blocate de aceşti jucători pe care îi plătim în continuare”

Noi am ținut cont de acest lucru, pentru că nici randamentul lui nu mai era cel scontat. Până la urmă, raportul preț-calitate a fost în regulă pentru club, având în vedere că Ișfan nu prea mai era cu gândul la FC Argeș… Suntem în discuții cu jucători străini, dar și cu jucători români, dar este greu de găsit în perioada aceasta jucători care să acopere piesele lipsă din puzzle-ul lui Croitoru. Eu cred că ne mai trebuie doi-trei jucători, inclusiv un vârf de atac care să acopere unele goluri din lotul nostru. Eu am și spus că unii jucători aduși în vară nu pot face performanță la FC Argeș, nu pot face față primului 11, dar am crezut că pe partea de jucători de rezervă vor fi capabili, mai ales că veneau pe finalul pregătirii din vară și până la urmă își puteau face loc printre titulari. E clar că și Marius Croitoru are altă filozofie a jocului și e normal să mai aducem acum cel puțin un vârf de atac. Gândiți-vă că acum stăm într-un singur vărf de atac, și anume Garita. Este greu să găsim în perioada aceasta un vârf care să facă cuplu cu Garita sau să fie un înlocuitor pentru acesta.

FC Argeș este în momentul de față într-o situație nu prea plăcută, dar vom trece peste ea, vom găsi soluții și va trebui să rezolvăm aceste probleme. Trebuie să eliberăm locurile blocate de acești jucători pe care îi plătim în continuare, ei aflându-se sub contract cu noi. Dar trebuie să găsim soluții, strategia clubului este clară pentru perioada următoare. Ne dorim să jucăm și un fotbal plăcut ochiului, ne dorim să obținem și performanțe. Cea mai la îndemână performanță este în Cupa României și, cu puțină șansă, obținerea în campionat a unui loc 7 sau 8, să ne putem gândi la o cupă europeană”.

Citește și Viorel Tudose, sponsor FC Argeş: „Ne-am îmbătat cu apă rece după primele meciuri şi desfăşurarea evenimentelor ne arată că nu este aşa”

Citește și Viorel Tudose, sponsor principal FC Argeş: „Şi anul acesta sunt şanse, dar cu atitudinea pe care o avem acum nu vom intra în play-off”

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită