Web Analytics
scris vineri, 23.12.2022

Un sat din România a fost desemnat unul dintre cele mai atractive locuri turistice din întreaga lume

Satul Rășinari, din județul Sibiu, a câștigat oficial titlul de cel mai atractiv sat turistic din întreaga lume, în cadrul competiției ”Best Tourism Village” 2022 (BTV) organizat de specialiștii Organizației Mondiale a Turismului, care i-au oferit această recunoaștere. În cadrul competiției mondiale, Rășinariul a fost selectat din 130 de sate participante din 57 de țări.

Un sat din România a fost desemnat unul dintre cele mai atractive locuri turistice din întreaga lume

Citește și: Accident în Băiculești. O femeie a ajuns la spital

Acesta se află la doar 12 km distanță de municipiul Sibiu. Rășinari face parte din zona Mărginimii Sibiului, binecunoscută în România datorită brânzei, dar şi graţie oamenilor care s-au născut aici printre care poetul Octavian Goga și filosoful Emil Cioran.

Citește și: Femeie înșelată pe internet prin metoda “generalul american”

”Recunoașterea Rășinariului ca Best Tourism Village 2022 reprezintă o mărturie a angajamentului nostru de a promova turismul rural sustenabil prin conservarea și promovarea valorilor naturale și culturale, a tradițiilor, a obiceiurilor și a produselor locale din zona noastră. Suntem foarte recunoscători și ne onorează această distincție oferită de Organizația Mondială a Turismului. Mulțumim tuturor celor care se implică constant în activități de dezvoltare sustenabilă a comunității și anume autorități naționale, județene și locale, unități de invățământ, pensiuni turistice, producători locali, asociații și mulți alții”, declară Bucur Bogdan, primar comuna Rășinari, pe Facebook.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Du-te, vino prin Primăria Câmpulung

Se tot fac angajări în administrația locală câmpulungeană, aproape toate posturile sunt unice, deci se poate, dar se și pleacă voit sau fără voie....