Web Analytics
scris joi, 04.06.2015

Inspectoratul Şcolar Argeş are un nou adjunct

De miercuri, 3 iunie, echipa de conducere a Inspectoratului Şcolar Argeş are o nouă formulă. Adjuncta Ana Răduţu s-a întors la catedră, la Liceul Tehnologic „Ferdinand I” din Curtea de Argeş, acolo unde este profesoară de matematică.  Funcţia pe care aceasta o deţinea în cadrul Inspectoratului Şcolar a fost preluată de Mihaela Crişan, cea care a câştigat prin concurs postul de inspector şcolar general adjunct, pe 5 mai a.c. Vă reamintim că doamna Crişan a fost singurul candidat din judeţ care a câştigat concursul pentru funcţia de adjunct al ISJ Argeş, care s-a desfăşurat la Bucureşti, la sediul Ministerului Educaţiei, ambii săi contracandidaţi – Constantin Biriboiu şi Gheorghe Şimon – retrăgându-se din examen. Mihaela Crişan este soţia preşedintelui PLR Argeş, Daniel Crişan, şi predă disciplina mecanică la Liceul „Dacia” din Piteşti. Pe vremea fostului inspector general Florin Gardin a ocupat postul de inspector şcolar de specialitate pentru Învăţământ particular şi monitorizare curriculum descentralizat, pe care a fost nevoită să-l părăsească în vara anului trecut, după demiterea liberalului Gardin.
Iustina Harco-Burcea

Inspectoratul Şcolar Argeş are un nou adjunct

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...