A fost arestat pe 27 aprilie 1948 și au urmat șase ani de anchete, torturi și amenințări că a doua zi va fi executat, încât fiecare deschidere a ușii de la carceră Pătrășcanu o considera ultima. Sentința s-a dat pe 6 aprilie 1954 în urma unui simulacru de proces, prin care se punea în aplicare un ordin al Moscovei care, trebuie spus, convenea de minune foștilor săi tovarăși, în frunte cu Gheorghe Gheorghiu-Dej. Zece zile mai târziu a fost executat, dar nu în fața unui pluton de execuție, fiind împușcat în ceafă chiar de anchetatorul său, Iosif Moldoveanu, ofițer acoperit al Securității.
Lucrețiu Pătrășcanu s-a născut în anul 1900 la Bacău, într-o familie de intelectuali. Tatăl său a fost istoricul Dumitru D. Pătrășcanu, în timp ce mama sa provenea dintr-o veche familie boierească. În anul 1922 absolvă Facultatea de Drept a Universității din București, iar trei ani mai târziu își dă doctoratul la Universitatea din Leipzig, cu o teză despre reforma agrară din România din anii 1918-1921. Ulterior va fi profesor la Universitatea din București.
Încă din tinerețe devine adept al marxismului, în 1919 înscriindu-se în Partidul Socialist Român. În 1921 se află printre membrii fondatori ai Partidului Comunist din România (PCdR), de fapt o filială a Internaționalei Comuniste de la Moscova. Participă alături de Elek Koblös la cel de-al patrulea Congres (Moscova, noiembrie-decembrie 1922). La întoarcere a fost arestat și închis la Jilava.
La Congresul de la Harkov (1928), unde participă sub numele conspirativ Mironov, se remarcă prin spiritul său naționalist (mai târziu, în 1946, la Cluj, va afirma că ”înainte de a fi comunist eu sunt român”), criticând cu fermitate teoriile prin care se afirma că Basarabia nu ar aparține de drept României, considerată stat imperialist (Teza Buharin).
Citește și Lecţia de istorie. Englezul John Smith – căpitan în oastea lui Mihai Viteazul
În 1931 este ales împreună cu alți patru comuniști în Camera Deputaților din partea Blocului Muncitoresc Țărănesc, de fapt o agentură a PCdR, aflat în ilegalitate.
În 1936 primește sarcina de a-i apăra pe membrii PCdR în procesul de la Craiova, dar este recuzat ca membru al PCdR fiind înlocuit cu avocatul, de asemenea comunist, Ion Gheorghe Maurer. În tot acest timp are o intensă activitate publicistică în principalele oficioase ale formațiunilor de stânga.
În vara anului 1940 a fost mobilizat ca sublocotenent în rezervă la Divizia 4 Infanterie din Miercurea Ciuc. După venirea legionarilor la putere a fost demobilizat și internat în Lagărul de la Miercurea Ciuc. Apoi i se stabilește domiciliu obligatoriu la Poiana Țapului, unde părinții săi aveau o vilă.
Între anii 1943-1944 a fost internat în Lagărul de la Târgu Jiu, unde se aflau și Gheorghe Gheorghiu-Dej, Nicolae Ceaușescu, Chivu Stoica și alți lideri comuniști.
Fiind rudă cu Ioan Mocsony-Stârcea, mareșalul palatului, este contactat de acesta în luna aprilie 1944 să reprezinte P.C.R: în negocierile secrete dintre P.N.L., P.N.Ț. și reprezentanții Palatului în vederea realizării unei înțelegeri privind răsturnarea guvernului antonescian și scoaterea României din Axă.
După lovitura de stat de la 23 august 1944, intră în guvernul Sănătescu, ca singur reprezentant al P.C.R. în calitate de ministru al justiției. Redactează Proclamația pe care regele Mihai a citit-o în seara zilei de 23 august la postul național de radio.
Citește și Lecţia de istorie. A fost măcel în 1907?
Conduce delegația României la semnarea armistițiului dintre România și U.R.S.S., amânată timp de două săptămâni, timp în care Armata Roșie a ”eliberat” în continuare România luând peste 100.000 de prizonieri.
A fost ministru de justiție și în guvernele care au urmat după 23 august, tolerând încarcerarea intelectualității românești și aplicarea metodelor sinistre de tortură.
Cauza pentru care intră în dizgrația colegilor săi de partid este foarte bine redată de Gheorghe Apostol, un colaborator apropiat al lui Gh. Gh. Dej:
”Era un intelectual de vază al partidului (Gh. Gh. Dej și cei din jurul lui aveau câteva clase mai mult ca trenul, n.r.). Dar era și un om foarte îngâmfat, orgolios, intolerant și necomunicativ cu tovarășii de partid”.
Lucrețiu Pătrășcanu a fost reabilitat post-mortem de Nicolae Ceaușescu la Plenara C.C. al P.C.R. din aprilie 1968.
Prof. dr. Cornel Carp
Citește și Lecţia de istorie. La război, ca la război
0 Comentarii