Şoferii care vor depăşi cu 100 de kilometri pe oră limita maximă de viteză s-ar putea trezi fără permis, fără talon şi cu maşina confiscată. Mai mult, autoturismele ar putea fi vândute. Propunerile apar într-un proiect de lege.
Citește și: Un jurnalist a murit la Cupa Mondială din Qatar în timp ce transmitea de la meciul Argentina – Olanda
Potrivit inițiatorilor, un grup de parlamentari de la PNL și UDMR, viteza excesivă, de peste 100 km/h faţă de limită, ar trebui pedepsită mai aspru. Astfel, în momentul în care un șofer circulă, de exemplu, prin București cu 160 de kilometri la oră și este prins cu aparatul radar, ar urma să primească o amendă de aproape 3.000 de lei și, timp de 6 luni, îi va fi suspendat permisul dar și certificatul de înmatriculare al mașinii.
Citește și: Eva Kaili, vicepreședintă a Parlamentului European, reținută pentru corupție
Mai mult, dacă în această perioadă mașina este surprinsă în trafic, chiar dacă nu e condusă de șoferul sancționat, ea poate fi confiscată și valorificată de statul român. Inițiativa a fost depusă miercuri la Senat, iar Camera Deputaților este for decizional. Pentru a intra în vigoare, proiectul de lege trebuie adoptat de Parlament, semnat de președinte și publicat în Monitorul Oficial.
0 Comentarii