Web Analytics
scris vineri, 09.12.2022

La Dacia negocierile continuă. „Dacă până la Crăciun nu ajungem la un consens, luăm în calcul declanșarea unui conflict de muncă”

Nici vineri, 9 decembrie, negocierile sindicaliștilor de la Dacia cu reprezentanții patronatului privind contractual colectiv de muncă nu s-au soldat cu rezultate notabile. La fel fusese și cu o zi înainte, joi, 8 decembrie.

La Dacia negocierile continuă. „Dacă până la Crăciun nu ajungem la un consens, luăm în calcul declanșarea unui conflict de muncă”

Citește și: Negocieri fără rezultat la Dacia! Liderul SAD: „Suntem foarte departe unii de alții. Dar ne-au chemat și mâine”

Prin urmare, comisia de negociere a Sindicatului Automobile Dacia (SAD) a comunicat, într-un buletin informativ, că „părțile au luat act și au analizat ultimele variante de majorări salariale, oferta propusă de administrație fiind considerată de neacceptat. Starea de incertitudine instaurată în rândul salariaților este neproductivă și ar putea determina declanșarea unui conflict de interese, care devine iminent. Comisia de negociere a SAD rămâne deschisă negocierilor și așteaptă din partea Administrației o nouă propunere”.

 Următoarea rundă de negocieri va avea loc marți, 13 decembrie.

Vom negocia mai intens. Suntem, însă, foarte departe unii de alții. În orice caz, dacă până la Crăciun interesele părților nu ajung la un consens, luăm în calcul declanșarea unui conflict de muncă, din cauza intereselor divergente” – ne-a declarat cu puțin timp în urmă liderul SAD, Viorel Ungureanu.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită