Web Analytics

articol scris joi, 01 decembrie 2022

Arta cămăşii cu altiţă, înscrisă pe Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanităţii

La cea de-a 17-a sesiuni a Comitetului Interguvernamental al UNESCO pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial, care se desfăşoară la Rabat, Maroc, a fost adoptată, joi, decizia privind înscrierea „Artei cămăşii cu altiţă - element de identitate culturală în România şi Republica Moldova” pe Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanităţii, transmite Ministerul Culturii.

În cadrul reuniunii, precedate de o campanie susţinută, plecând de la recomandările Organului de Evaluare, reprezentanţii celor două ţări au prezentat informaţii privind contribuţia elementului la vizibilitatea şi semnificaţia patrimoniului cultural imaterial naţional şi universal, conexiunea cu alte elemente de patrimoniu, dialogul între comunităţi, cercetători şi ONG-uri, precum şi măsurile de salvgardare implementate în comun de ambele state cu implicarea comunităţilor, purtătorilor şi societăţii civile.

Citește și: Deputatul Simona Bucura-Oprescu: „De la 1 ianuarie, toate pensiile vor creşte cu un procent de 12,5%”

Cele 24 de state membre ale Comitetului au apreciat valoarea elementului pentru identitatea culturală a celor două ţări, funcţiile sociale ale acestuia, aportul la consolidarea dialogului între comunităţi şi la incluziunea socială, precum şi importanţa măsurilor actuale şi viitoare de salvgardare implementate în cooperare cu comunităţile de purtători, în vederea promovării cămăşii cu altiţă, inclusiv prin intermediul acţiunilor de educaţie formală şi non-formală.

Înscrierea în Lista Reprezentativă asigură o mai bună conştientizare a valorii acestei arte tradiţionale, care a devenit, în ultimele decenii, un reper important de identitate naţională, precum şi a necesităţii de protecţie a practicilor specifice de creaţie transmise din generaţie în generaţie, în cadrul comunităţilor de pe ambele maluri ale Prutului.

Citește și: Prefectul de Argeș, citându-l pe Eugeniu Carada: ”Pentru  România liberă, oricând, oricum, cu oricine, contra oricui”

Reuşita de astăzi se datorează, în cea mai mare măsură, generaţiilor de creatori ai cămăşii cu altiţă, asigurarea transmiterii patrimoniului în cadrul comunităţilor purtătoare fiind unul dintre cele mai importante criterii care definesc acest element.

În complexul proces de înscriere, implicarea comunităţilor de meşteri populari din cele două ţări a reprezentat un aspect definitoriu al dosarului declarat câştigător.

În urma deciziei de joi, instituţiile culturale din cele două ţări au datoria de a continua să încurajeze activ efortul remarcabil pe care aceste comunităţi şi aceşti creatori îl fac în păstrarea şi promovarea, de manieră durabilă, a elementelor de patrimoniu cultural imaterial.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Incendiu în Ilfov. Degajări mari de fum după ce două case au luat foc în Chiajna

Duminică, 8 noiembrie 2026, un incendiu s-a produs la 2 case cu regim de  înălțime P+1, pe strada Grigore Eremia, […] Citește!

Nicolae Stanciu a devenit campion al Chinei după un final de sezon incredibil

Nicolae Stanciu, căpitanul naționalei României, a câștigat titlul de campion al Chinei alături de Dalian Yingbo, după un final de […] Citește!

Anastasia Fusea a câștigat medalia de bronz la Cupa Mondială de sabie pentru juniori de la Budapesta

Scrimera română Anastasia Fusea, legitimată la CS Dinamo București, a obținut medalia de bronz în proba feminină de sabie din […] Citește!

Daria Silișteanu, două medalii de aur și un record național la Jocurile Olimpice de Tineret

Înotătoarea română Daria Silișteanu, în vârstă de 17 ani, a încheiat participarea la Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar […] Citește!

Tragedie în Masivul Retezat. Un turist a murit după ce a alunecat pe gheață. A fost căutat toată noaptea

Un turist și-a pierdut viața în Masivul Retezat, după ce a alunecat pe o porțiune acoperită cu gheață și a […] Citește!

Accident în Reșița, provocat de o șoferiță de 21 de ani care consumase alcool. Un adolescent a ajuns la spital

O tânără de 21 de ani este cercetată penal după ce a provocat un accident rutier în Reșița, în noaptea […] Citește!

Dunărea, la un nivel îngrijorător de scăzut: Debitul este de aproape trei ori mai mic decât normalul lunii noiembrie

Dunărea continuă să înregistreze debite extrem de reduse pentru această perioadă a anului, iar prognozele hidrologilor nu indică o îmbunătățire […] Citește!

Final tragic al căutărilor din Munții Retezat: Turistul căzut de pe creastă a fost găsit mort, după o noapte întreagă de intervenție

Operațiunea de salvare desfășurată în Masivul Retezat s-a încheiat tragic. Turistul care a căzut sâmbătă seară de pe creasta dintre […] Citește!

Argeș. Spitalul Municipal Câmpulung angajează

Spitalul Municipal Câmpulung organizează concurs pentru ocuparea unui post vacant de asistent medical generalist debutant, cu studii postliceale (PL), în […] Citește!

Donald Trump vrea să aducă luptători la Casa Albă

Președintele american Donald Trump a anunțat sâmbătă, 7 noiembrie, că i-a propus lui Dana White, directorul executiv al Ultimate Fighting […] Citește!

Captură de aproape 1,8 milioane de lei la Giurgiu: mii de produse suspecte, țigări fără timbru și bijuterii descoperite în bagaje

Controalele efectuate în ultima săptămână pe DN5, în județul Giurgiu, au scos la iveală cantități importante de mărfuri pentru care […] Citește!

Giurgiu: Adolescent de 16 ani, reținut după ce ar fi bătut un băiat de aceeași vârstă. Victima, internată în București

Un conflict între doi adolescenți de 16 ani, izbucnit într-o localitate din județul Giurgiu, s-a încheiat cu unul dintre băieți […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Cea mai proastă şi coruptă conducere din istoria Consiliului Judeţean Argeş

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete