# Duminică, 10 aprilie. Am pe smartphone un program de realitate augmentată – îţi livrează informaţii despre ceea ce vezi. De exemplu, eşti în faţa unei clădiri – programul îţi va spune că este vorba despre muzeul Luvru, îţi dă orarul de funcţionare, îţi recomandă să vizitezi anumite săli. Este ca şi cînd, peste lumea lui Dumnezeu, se aşează un val de semnificaţii omeneşti. Evident, aşa cunoaşte mintea noastră – prin etichetare, prin desfacere a straturilor ontice, în căutare de semnificaţii. Decojim ceapa universului, de la coaja roşie a galaxiilor, pînă în mijlocul zemos al particulelor elementare, gustînd, mirosind, fişînd. Lume de duh, peste lumea de lut. Despre asta, filosoful Constantin Noica avea o vorbă memorabilă – împieliţare. Împieliţarea realului. Ajunsese la ea, mergînd la film şi minunîndu-se cum, în definitiv, o pieliţă de celuloid ne transpune într-un univers atît de credibil şi absorbant. Mefient, Noica lega asta de acţiunea marelui Împieliţat, adică dracul. Şi nu ştia nimic despre realitatea virtuală…

# Luni, 11 aprilie. Prietenul M îmi destăinuie cîteva exerciţii spirituale, pe care le practică pentru a nu fi dezamăgit de cei din jur. După ce a trecut prin diverse situaţii limită, în care binele sădit i-a fost întors ca rău (a avut, printre altele, experienţa de a fi îndepărtat dintr-o firmă de cei pe care îi adusese părtaşi la cîştig), omul îşi închipuie acum generozitatea ca pe o cutie cu bile. O cutie cu bile albe, în număr finit. Din ea, poţi da celorlalţi cîte o bilă. Dar mult mai atent, ştiind că bilele se vor termina la un moment dat. Tot el a dezvoltat teoria „celor trei cercuri”, cam ca la samurai – în cercul interior, de confort, nu încape decît familia şi cîţiva prieteni, în cel de-al doilea, mai larg dar mai periculos, stau partenerii de afaceri şi cunoştiinţele, iar în cel de-al treilea, necesitînd atenţie maximă, intră restul lumii. Eu ce să spun? Dacă ar fi să îmi definesc atitudinea faţă de ceilalţi, aş folosi o formulă aparent paradoxală – cinism binevoitor.

# Marţi, 12 aprilie. De unde vine atîta nefericire în sufletul celor din jur? Fără îndoială, din inflaţia eului. Ascultaţi-i pe oameni – rari sînt cei care nu vorbesc despre ei, despre dorinţele, despre posesiunile, despre rangurile lor. Toate bune şi frumoase cînd lucrurile merg bine. Dar, inevitabil, ceva din lume ajunge să rănească eul. Fie nu ne putem realiza toate dorinţele, fie pierdem ceva, fie coborîm în funcţie. Soluţia, spune budismul, e să înţelegem că eul nu există. E iluzoriu, ca şi lumea fenomenelor. Nu stă nici în trup, nici în suflet, nici în cuplarea lor. Tot ce există e o veşnică fîlfîire a Vălului Maiei, o fluctuaţie cuantică, o colapsare a funcţiei de undă probabilistice. Sau, dacă vă place mai mult, trăim într-un vis, avem consistenţa visului, în creierul Marelui Visător. Acceptînd asta, s-ar putea să ne consumăm mult mai puţin pentru iluzii şi să ne concentrăm pe „aici şi acum”, bucurîndu-ne de minunea că sîntem vii.

# Miercuri, 13 aprilie. Emisiune la „Absolut TV”, la Mioveni, cu Daniel Barbu. Inevitabil, vine vorba despre bugetul alocat Culturii. Jucîndu-şi bine rolul, jurnalistul mă întreabă de ce-ar trebui să se aloce mai mulţi bani în această zonă şi ce-ar face Direcţiile pentru Cultură cu sumele în cauză. De ce? Pentru că, pe înţelesul tuturor, cultură înseamnă memorie, înseamnă amintirea faptelor părinţilor şi bunicilor noştri, înseamnă ceea ce ne deosebeşte de celelalte popoare. Păstrînd patrimoniul cultural, punîndu-l în valoare, integrîndu-l în viaţa cotidiană a cît mai multor români, faci igienă mentală, profilaxie a bolilor sufletului. Din creaţiile de geniu ale strămoşilor se naşte mîndria de a fi român, se vindecă sentimentul de inferioritate, se înalţă ochii spre cer. Ce-ar face Direcţia pentru Cultură Argeş cu un buget mai mare? Ar cumpăra un imobil de patrimoniu, l-ar recondiţiona, ar organiza o sală de concerte pentru Filarmonica lui Jean Dumitraşcu, ar deschide spaţii expoziţionale pentru piteşteni. Vise, taică, vise…

# Duminică, 17 aprilie. Dau o fugă pînă la Rîmnicu Vîlcea, la „moşie”. Vegetaţia este întîrziată, se simte încă frigul din această primăvară capricioasă. Doar florile şi-au înălţat cu hotărîre corolele către soare şi se răsfaţă. Se anunţă totuşi un an agricol bun, pămîntul are apă la timp, e nevoie doar de cîteva săptămîni calde şi vom asista la o Înviere explozivă. Să dea Dumnezeu!
(Cristian Cocea)