Web Analytics

articol scris luni, 28 noiembrie 2022

Aniversarea Parteneriatului Strategic România-SUA, prilej de lansare a albumului muzical-memorialistic „Zona Liberă”

album „Zona libera”

Aniversarea celor 25 de ani de la semnarea Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite ale Americii ajunge, la final, chiar în „Zona Liberă”, ultimul proiect al unei ample serii de evenimente culturale de anvergură, realizate, de-a lungul întregului an, de către Ambasada României la Washington împreună cu Institutul Cultural Român din New York.

            „Zona Liberă” este un disc de vinil cu destinație protocolară, realizat cu sprijinul financiar al Băncii Transilvania, și creat special cu ocazia acestui important jubileu al relațiilor româno-americane, ce cuprinde populare melodii înregistrate la casa de producție Electrecord de celebri interpreți din România ultimelor decenii, dar remixate de câțiva dintre cei mai populari DJ români ai momentului: Dj Vasile, Electric Brother, Matze, Nemos, NSK, K-lu, Dribbler.

            Discul urmează să fie oferit prietenilor și partenerilor României din rândul elitelor politice, diplomatice și culturale americane.

            „The Free Zone / Zona Liberă” este un album conceput de artistul vizual, curatorul, promotorul cultural și universitarul Mihai Zgondoiu (Zgondy) împreună cu DJ Vasile, compozitor, interpret și moderator radio, unul dintre cei mai importanți inovatori ai muzicii românești contemporane.

*Citește și: Vicepreședintele Curții de Conturi, reținut de DNA într-un dosar de corupție

*Citește și: Campanie dură a jurnaliștilor din Croația împotriva magistraţilor care îi dau în judecată

*Citește și: Arafat cere controale în spitale! Trebuie să aibă generatoare de curent şi rezervoare de apă!

            Titlul discului trimite deopotrivă la mișcarea civică de democratizare a României de la începutul anilor 1990 („Zona liberă de neocomunism”), cât și la populara emisiune radio realizată de DJ Vasile împreună cu DJ Matze, un alt influent muzician.

            În același timp, „Zona Liberă” repune în circulație, într-un mod creativ și actualizat, o parte semnificativă, dar parțial uitată, a memoriei culturale românești. Piesele originale pe care se bazează reinterpretările contemporane adunate pe acest disc aparțin catalogului Electrecord, singura companie de producție din România din timpul dictaturii comuniste, care a reprezentat, de-a lungul mai multor decenii, pentru mulți compozitori și interpreți, un spațiu de exprimare artistică relativ liberă în care influențele americane/vestice și ideile au fost mereu prezente dincolo de cenzură. Ca atare, titlul discului evocă un spațiu de libertate și schimb cultural, care sunt valori de bază ale relației transatlantice româno-americane.

            Imprimat într-o ediţie aniversară limitată, de 500 de cópii, discul cuprinde 8 piese remixate și reinterpetate, în următoarea ordine: Bună dimineața, micuță stea / Good Morning, Little Star - Aurelian Andreescu (Electric Brother remix), De va veni la tine vântul / Should the Wind Come to You - Mondial (Matze remix), Opriți timpul / Stop Time - Corina Chiriac (Nemos remix), Totul vine de la sine/ Everything Comes Naturally – Muzica planetelor (NSK cu Mara remix), Dragă-mi este dragostea / Endearing Love - Aura Urziceanu (K-lu remix), Pământul deocamdată / Earth, for the Time Being - Mircea Vintilă (Dribbler a.k.a. Nave spațiale remix), Să fim copii / Let’s Be Children - Mihaela Runceanu (K-lu remix), Unde ești / Where Are You - Margareta Pâslaru (Argatu remix). Melodiile sunt disponibile pentru a fi ascultate online AICI. 

Ambasada României în Statele Unite ale Americii

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Teddy Riner, de cinci ori campion olimpic la judo, candidează la președinția Franței

Judoka francez Teddy Riner, în vârstă de 37 de ani, și-a anunțat luni, 9 noiembrie, candidatura la alegerile prezidențiale din […] Citește!

Premieră pentru Biserica Ortodoxă Română. Un chinez a devenit preot și va sluji în Cluj

Dionisie Kenan Wang a devenit primul preot ortodox de origine chineză din România, potrivit informațiilor publicate de Observator. Acesta va […] Citește!

Bătaie într-o benzinărie din Argeș, după un conflict în trafic pe Autostrada A1. Doi bărbați au fost reținuți

Un șofer de 47 de ani, din Craiova, a fost agresat de doi bărbați într-o benzinărie din județul Argeș, după […] Citește!

Maria Dănilă a câștigat ultramaratonul de 100 km din Antarctica și a stabilit un record feminin

Alpinista română Maria Dănilă a câștigat proba de 100 de kilometri din cadrul competiției Antarctic Ice Ultra 2026, încheind cursa […] Citește!

Edward Iordănescu a numit două favorite la titlu: „Una este o surpriză”

Edward Iordănescu, fostul selecționer al tricolorilor, este, momentan, liber de contract, dar în negocieri pentru a reveni ca tehnician fie […] Citește!

Gigi Becali, furios! Cine este principalul vizat: ”Mi-a dat ciurucuri”

Gigi Becali este nemulțumit de transferurile realizate de FCSB și consideră că Florin Cernat poartă principala responsabilitate pentru ultimele achiziții […] Citește!

A fost anunțată echipa ideală a lumii în 2026! Harry Kane, lăsat pe dinafară

A fost anunțată echipa ideală a lumii în 2026, desemnată de FIFPRO, Federația Internațională a Fotbaliștilor Profesioniști, în urma voturilor […] Citește!

Giovanni Becali știe cine se va lupta la titlu!

Giovanni Becali (74 de ani) știe cine se va lupta la titlu în acest sezon. Superliga a ajuns la jumătatea […] Citește!

Recordul stabilit de Inter! „Copilul” lui Cristi Chivu strălucește

Duminică seară, Inter Milano a învins Como, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, în cadrul etapei cu numărul 11 […] Citește!

gratii

Argeș. De la scandal, la moarte de om! Consăteanul, arestat preventiv

În noaptea de 8 spre 9 noiembrie, în jurul orei 23:00, polițiștii din Câmpulung au fost sesizați de reprezentanții unei […] Citește!

Câmpulung. A furat din magazin bani și băutură. Doarme în arest

Duminică, 8 noiembrie, polițiștii de investigații criminale din Câmpulung au continuat cercetările într-un dosar de furt calificat și au reținut […] Citește!

Concedieri colective la CFR Marfă: 1.500 de angajați, în incertitudine. Statul trebuie să găsească 56 de milioane de lei pentru salarii și compensații

Situația de la CFR Marfă a ajuns într-un punct critic, iar aproximativ 1.500 de angajați riscă să fie afectați de […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Doi paşi până la Apocalipsă : Crahul AI de la bursele americane ameninţă însăşi viabilitatea creditului cu dobândă

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete