Cristian Gentea, primar al municipiului Pitești și președinte executiv PSD Argeș, a transmis un comunicat de presă despre soluția pentru reglementarea pieței de energie.
„Mă bucur că partenerii de guvernare au înțeles că propunerea PSD de a reglementa piața energiei electrice este una dintre marile decizii care aduce acest sistem sub controlul interesului public! S-a dovedit deja că liberalizarea pieței de energie a fost un mare eșec! S-au promis costuri mici la energie, dar românii, firmele și bugetul statului au plătit speculanții! Prin soluția propusă de PSD am consolidat capacitatea statului român de a proteja mai bine și cetățenii și economia.
Iată că, după atâtea luni de când noi am tot propus reglementarea pieței, rațiunea a învins! Soluția PSD pentru reglementarea pieței de energie se va aplica de la 1 ianuarie 2023 până în 2025. Se împlinesc astfel 3 obiective esențiale: protejarea consumatorilor casnici, salvarea economiei naționale, stoparea inflației.
Sfătuiesc cetățenii să fie atenți cu consumul până la 1 ianuarie 2023 pentru că, până atunci, pentru cei care depășesc 255 de KWh se aplică prețurile pe care le au în contract cu furnizorii! Cei care se încadrează sub 255 KWh nu vor avea probleme nici până la 1 ianuarie”, a transmis PSD Argeș.
M.S.
0 Comentarii